Last Updated on februarie 10, 2017 Stratul de zăpadă din partea superioară a Masivului Postăvatrul a ajuns la 140 de centimetri după ninsoriel din ultimele zile.
În aceste condiţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, toate pârtiile de pe domeniul schiabil se prezintă în condiţii foarte bune.
„Stratul de zăpadă are o grosime cuprinsă între 100 şi 140 de cm în partea superioară a masivului şi între 80 şi 100 de cm în partea inferioară. Starea zăpezii este, de asemenea, foarte bună”, a precizat Toarcea, citat de bzb.ro
Pe de altă parte, el a precizat că administratorii domeniului schiabil au anunţat că, cel puţin astăzi, în Poiană vor fi condiţii optime pentru practicarea sporturilor de iarnă. La începutul acestei luni, grosimea maximă zăpezii de pe pârtii era de maxim 120 de centimetri.
Reprezentantul municipalităţii a reamintit că datele actualizate referitoare la starea pârtiilor pot fi vizualizate pe portalul Primăriei Braşov: http://starepartii.brasovcity.ro/ro/acasa, cu precizarea că, în cazul în care nu sunt modificări în ceea ce priveşte starea pârtiilor sau grosimea stratului de zăpadă, informaţiile nu se actualizează.