Brașov: Familia credea că a fost răpită, însă fiul a găsit-o moartă

Last Updated on februarie 16, 2017 O femeie în vârstă de 57 de ani, pe care familia a dat-o dispărută crezând că a fost răpită, a fost descoperită fără suflare, miercuri, în puţul liftului de marfă din complexul comercial în care lucra.

Femeia, de loc din Timişoara, plecase de acasă luni dimineaţă, în jurul orei 6.30, spre serviciu, dar nu părea să mai fi ajuns la muncă şi nici acasă nu a revenit, astfel că familia a crezut că a fost răpită şi au anunţat Poliţia, informează jurnalul.ro

Brașov: Familia credea că a fost răpită, însă fiul a găsit-o moartă 1

În cele din urmă, fiul ei a descoperit-o decedată, în puţul liftului.

„Mulțumesc de ajutor, se pare că a trebuit să o găsesc singur. Dumnezeu să o ierte”, a scris tânărul, astăzi, pe Facebook.
Urmează ca poliţiştii să stabilească împrejurările în care a survenit decesul timişorencei.

La faţa locului s-au deplasat şi inspectori de muncă.

Previous Story

(Foto) TIR din Brașov implicat în accidentul mortal din Ungaria! Patru persoane au murit

Next Story

Război la Brașov: Airbus și Bell se bat pe comenzi pentru elicoptere ale statului român