Last Updated on ianuarie 5, 2017 Marius Dunca, președintele PSD Brașov, a fost numit de Livu Dragnea ministru al Tineretului și Sportului. În programul de guvernare al partidului de guvernământ se promite că vor fi construite două săli Polivalente de 10.000 de locuri. Va construi noul ministru una aici sau tot în sudul României se vor construi, la fel ca stadioanele? (Targu Jiu și Craiova).
Ieri, pe Facebook, Marius Duncaa scris: „Depunerea jurământului pentru funcția de ministru al tineretului şi sportului.
Îmi asum, cu deplină responsabilitate, această funcție şi vă garantez că nu vă voi dezamăgi.
Suntem obligați să redam respectul, gloria şi recunoştința sportivilor şi sportului românesc, precum şi să oferim tinerilor un viitor aici, acasă!
Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”
Promisiunile PSD: “- La nivel naţional, construcţia a cel puţin două săli polivalente (10-15.000 de locuri);
– La standarde internaţionale, construirea a câte două săli specifice pentru următoarele discipline: atletism, gimnastică, tenis, scrimă, atletică grea (haltere, lupte, arte marţiale, box);
– Două baze nautice pentru caiac-canoe şi două pentru canotaj;
– Cel puţin 4 patinoare acoperite;
– 2 hipodromuri şi 1 velodrom.”
Programul de guvernare mai prevede pentru sportul românesc:
– Alocarea a 1% din PIB, cumulat în următorii 5 ani, pentru sportul de masă şi pentru cel de performanţă;
– Prioritizarea federaţiilor sportive; Desemnarea a 10-15 federaţii în categoria “De interes naţional”, care să beneficieze de finanţare suplimentară;
– Înfiinţarea unor centre naţionale de excelenţă (1-2), pentru sportivi de 14-18 ani, după modelul celor ale Federaţiei Române de Handbal, cu finanţări venite de la bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei, al federaţiei respective şi al administraţiilor locale;
– Înfiinţarea unui program naţional de recrutări în sport în parteneriat cu federaţiile sportive;
– Introducerea la Bacalaureat a unei probe obligatorii la disciplina Educaţie fizică;
Programul de guvernare, capitolul Tineret şi Sport, nu conţine obiective cu privire la Campionatul European de fotbal din 2020, deşi Bucureştiul va gazdui meciuri din cadrul turneului final şi s-a angajat la UEFA să modernizeze stadioane şi să creeze infrastructură.