Poiana Brașov: De joi se poate SCHIA! Vezi care sunt pârtiile pregătite:

Last Updated on decembrie 5, 2016 Primăria Brașov anunță că de joi se poate schia în Poiana Brașov pe Lupului, partea superioară, Kantzel, Sulinar și Drumul Roșu, până la bază, Bradului și Stadionului.

,,Starea pârtiilor este foarte bună, stratul de zăpadă măsoară aproximativ 80-100 de cm la vârf și 50-60 de cm la bază, cea mai mare parte fiind zăpadă artificială, pentru care s-au utilizat aproximativ 80.000 de m.c. de apă din lacul artificial situat pe platoul Ruia.

15284845_1649782981981304_8613166827245960662_n

(foto: Echipa Allmountain)

De joi se va putea schia pe următoarele pârtii: Lupului, partea superioară, Kantzel, Sulinar și Drumul Roșu, până la bază, Bradului și Stadionului.

Deocamdată rămân închise pârtiile Ruia, Subteleferic-zona inferioară și Lupului-zona inferioară. În funcţie de condiţiile meteo, se va continua înzăpezirea artificială în partea inferioară a masivului, ” a declarat administratorul public Miklos Gantz.

15380579_1649782958647973_857141336609851602_n 15391172_1649782921981310_4433026019103898030_n

(foto: Echipa Allmountain)

Sistemul de înzăpezire cu lăncii funcţionează la temperaturi de -4°C, iar tunurile la -2°C.
Pentru înzăpezirea domeniului schiabil s-au utilizat 24 de tunuri și 120 de lăncii, care au produs aproximativ 200.000 de m.c. de zăpadă artificială. În perioada următoare se vor mai adăuga încă 5 tunuri pentru îmbunătățirea sistemului de înzăpezire artificială.

Pentru amenajarea pârtiilor s-au folosit 4 ratrak-uri.
Tot de joi vor fi puse în funcțiune și instalațiile pe cablu dedicate sezonului de iarnă: telegondola, telescaun Ruia și teleschiurile Bradul și Stadionului.

DECALOGUL SCHIORULUI
1. Respectul celuilalt: orice schior trebuie să se comporte astfel, în orice clipă, încât să nu pună pe celălalt de lângă el în pericol.

15317785_1192088050858655_143219860644591062_n

(foto: Casa Craita)

2. Stăpânirea vitezei şi a comportării: orice schior trebuie să-şi adapteze viteza de alunecare şi comportamentul adecvat propriei sale capacităţi fizice şi tehnice.

3. Stăpânirea direcţiei: schiorul din deal, a cărui poziţie este dominantă, trebuie să-şi aleagă în aşa fel traseul şi să prevadă o direcţie de cădere care să asigure siguranţa schiorului din vale.
4. Depăşirea: schiorul poate sa efectueze o depăşire liberă în deal, vale, stânga, dreapta, atâta timp cât schiorul care depăşeşte ţine seama de evoluţia schiorului depăşit şi păstrează o distanţă de siguranţă suficientă în raport cu el.

5. Încrucişarea şi traversarea: schiorul care traversează o pârtie sau un teren de şcoală trebuie să se asigure, menţinând controlul vizual spre deal şi vale, luând-şi precauţiunile necesare preîntampinării unui accident pentru el şi pentru alţii.

15327314_378128195865755_2796467287843847596_n 15337535_378128012532440_654154603316043177_n

(Hodas Costi)

6. Staţionarea: schiorul trebuie să evite să se oprească şi numai în cazuri de absolută necesitate în pasajele lipsite de vizibilitate. În caz de căzătură, trebuie să degajeze rapid pârtia.
7. Urcarea: pe schiuri sau cu piciorul trebuie să se facă folosind marginea pârtiei.

8. Respectarea semnalizării: oricine trebuie să respecte semnele internaţionale de semnalizare instalate pe pârtie, indiferent de gradul sau de pregătire sportivă, vârsta etc.
9. Respectarea naturii pârtiei: a schia rapid pe o pârtie rezervată începătorilor constituie o greşeală, ca şi aventurarea schiorului începător pe o pârtie dificilă.

10. În caz de accident: orice schior sau persoană aflată pe pârtie trebuie să dea ajutor în caz de accident.

Previous Story

Marius Vintilă: „La Brasov s-a deschis, la initiativa Primariei, primul patinoar pentru pensionari”

Next Story

Accident Brașov: 3 mașini, ciocnire frontală la Duvenbeck