Last Updated on noiembrie 23, 2016 „Piscina” de luni noapte din sensul giratoriu din față de la McDonald’s de pe Calea București este opera celor de la Compania Apa care au încercat să facă probe la o conuctă care nu a rezistat presiunii.
„În urmă cu trei luni a fost pusă în funcţiune noua conductă de alimentare a oraşului, realizată cu bani europeni. Vechea magistrală a fost ţinută ca rezervă, astfel încât, în situaţia în care se produce o avarie la noua conductă, să poată fi asigurată continuitatea în alimentarea cu apă, potrivit bzb.ro.
(foto: Lau Zamoris via Facebook Info Trafic jud Brașov)
Având în vedere că în zona respectivă se construieşte un imobil, a fost nevoie de devierea conductei vechi, lucrările fiind terminate recent.
Luni seara au fost programate probele tehnologice, astfel că a fost introdusă apă în conductă, care a cedat. În aceste condiţii, lucrarea nu a fost recepţionată, iar firma care a realizat devierea trebuie să refacă porţiunea de conductă pe cheltuiala ei. Dacă nici de data aceasta nu vor realiza lucrările cum trebuie, cei de la firma respectivă o vor lua de la capăt”, potrivit directorului de exploatare al Companiei Apa din Braşov, Teodor Sava
Conducta de rezervă care s-a spart are diametrul de 1.000 de milimetri, ceea ce explică şi cantitatea mare de apă care a ajuns pe stradă.
„Imediat după ce s-a produs incidentul, în zonă a fost împrăştiată sare, material antiderapant, astfel ca să nu se formeze gheață pe carosabil, apoi au început lucrările de reparaţie”, a mai declarat Sava.