Brașov: Deputatul Gabriel Andronache nu mai vrea vot secret în Parlament şi aleşi plătiţi pentru absenţe

Last Updated on noiembrie 11, 2016 Parlamentarii români votează multe legi controversate ascunzându-se după votul secret. Apoi merg la televizor și mint fără rușine că nu ei au votat, ci colegii. PNL vrea să se renunțe la votul secret, astfel fiecare cetățean va știi cum au votat parlamentarii.

Deputatul liberal braşovean Gabriel Andronache a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă că PNL are în vedere reformarea „din temelii” a Parlamentului României, informează bzb.ro.

gabriel_andronache_deputat_pnl_16113

„Prin implementarea acestei reforme, considerăm posibilă recredibilizarea Parlamentului ca instituţie fundamentală a unei societăţi democratice”, a promis deputatul.

Astfel, Andronache propune renunţarea la votul secret în Parlament, atât voturile asupra hotărârilor (învestirea Guvernului, numiri sau revocări, ridicarea imunităţilor), cât şi asupra legilor sau a altor documente, urmând a fi deschise (vot electronic, vot cu mâna ridicată sau vot prin apel nominal). „Nu este exclusă în totalitate procedura votului secret, însă aceasta trebuie temeinic justificată în prealabil şi decisă prin vot deschis”, a explicat Andronache.

În proiectul de reformă anunţat de Andronache se mai arată că „opţiunile de vot ale parlamentarilor din comisiile de specialitate vor fi evidenţiate, nominal, în rapoartele elaborate (atât în cazul votului pe amendamente, cât şi în cel pe raport).

Actualul cadru nu permite unui parlamentar să facă dovada opţiunii sale în cadrul unei comisii de specialitate. Toate dezbaterile parlamentare, inclusiv cele care privesc comisiile de specialitate, vor fi publice. În acest sens, toate şedinţele comisiilor /plenului vor fi transmise în sistem live – streaming pe site-ul Parlamentului, urmând să fie accesibili ulterior în secţiunea de arhivă a forului parlamentar respectiv”.

De asemenea, deputatul liberal mai propune ca indemnizaţiile parlamentarilor să fie tăiate în cazul în care aceştia nu participă la şedinţele comisiilor de specialitate.

Parlamentarul mai propune ca toate actele proiectele de acte normative să fie supuse consultării publice cu cel puţin trei zile înainte de vot, precum şi unificarea portalurilor legislative Senat – Camera Deputaţilor, este o altă măsură a deputatului.

Advertisements
Previous Story

ATENȚIE! Rat Brașov suspendă circulația pe mai multe linii sâmbătă. Vezi liniile afectate:

Next Story

(FOTO/Video) Ninge bine în Poiana Brașov și Brașov. Vezi aici Foto/Video: