Brașov: Aproximativ 200 de persoane au mărșăluit prin centrul orașului de Ziua Mondială a Mersului pe Jos

Last Updated on octombrie 3, 2016 Aproape 200 de persoane au mărșăluit prin centrul Brașovului sâmbătă, de Ziua Mondială a Mersului pe Jos. Spitalul de Cardiologie Clinicco Brașov a organizat cu această ocazie Campania de prevenție și conștientizare “Mergem sănătoși!”, invitându-i pe brașoveni, indiferent de vârstă și condiție fizică, la o plimbare de 3 kilometri prin cel mai frumos oraș din România. Traseul a pornit din Piața Unirii, pe Aleea de sub Tâmpa, Bulevardul Republicii și s-a încheiat la Biserica Neagră.

Vremea frumoasă i-a scos pe oameni din casă, cu mic cu mare, cu copii și căței, bucuroși să facă mișcare în natură. Unii dintre ei au aflat de pe rețelele de socializare, alții de la prieteni care i-au chemat să se alăture campaniei.

14569568_1683696165279291_1684017553_n

Mihaela Gabor Naidin, director de marketing Clinicco Brașov: ”Ne bucurăm că am reușit să marcăm pentru prima dată la Brașov Ziua Mondială a Mersului pe Jos și ne dorim ca la următoarele ediții să avem și mai mulți participanți și susținători ai proiectului, ocazie cu care lansez tuturor provocarea de a ne propune trasee cât mai îndrăznețe cu obiective interesante. Dacă anul acesta am reușit să parcurgem împreună 3 kilometri, anul viitor ne dorim să depășim 6 kilometri.”

Anca Mandache, medic chirurg cardiovascular la Clinicco, s-a alăturat, împreună cu familia, plimbării și a vorbit despre beneficiile mersului pe jos: „o viață activă este o viață ferită de obezitate și riscurile asociate acesteia, între care se numără și cel cardiovascular. Mersul pe jos este la îndemâna oricui, chiar și a persoanelor care nu beneficiază de o condiție fizică bună, se poate practica împreună cu alții, ajută la socializare, fiind extrem de agreabil, previne bolile cardiovasculare, dar nu numai, diminuează stresul, îmbunătățește calitatea somnului, contribuie la sănătatea oaselor.”

Prin această campanie, Clinicco a dorit să atragă atenția asupra faptului că mersul pe jos este metoda cea mai simplă, sigură și ieftină de a contribui o sănătate bună.

Advertisements
Previous Story

Brașov: ÎNȘELĂTORIE! Pensionarii înșelați cu mii de lei printr-on nouă metodă

Next Story

„Sâmbăta am fost la Brașov. Am mers prin oraș cu gura căscată de mirare de cât de bine arată. Am dezvoltat o mare invidie pe brașoveni, ca noi la București nu avem nicio șansă să mergem vreodată cu gura căscată de mirare”