UNANIMITATE! Parlamentarii din Brașov au reușit să aprobe Legea Aeroportului în Comisia Juridică din Senat și să o trimită la vot în regim de urgenţă în plen

Last Updated on septembrie 14, 2016 Comisia Juridică din Senatul României a aprobat cu unanimitate de voturi proiectul de lege privind terenul Aeroportului și va fi transmis plenului Senatului pentru dezbatere și adoptare, în procedură de urgență!

Propunerea legislativă care vizează modificarea Legii nr. 297/2015 (Legea Chiriac) privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al Judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului, a primit în această după-amiază avizul favorabil al Comisiei Juridice, de Numiri, Disciplină, Imunități și Validări din cadrul Senatului, informează mytex.ro.

14341844_306145616419649_509244147_n

„Cu sprijinul parlamentarilor de Brașov am reușit să trecem proiectul nostru prin Comisia Juridică a Senatului. Am făcut astfel un pas important în clarificarea problemelor juridice privind terenul Aeroportului, fapt care va deschide calea implicării efective în continuarea și finalizarea acestei investiții prioritare pentru întreaga comunitate a județului Brașov”, a declarat liberalul Adrian Veștea, președintele CJ Brașov.

Gabriel Andronache, deputat PNL: „ Președintele Consiliului Județean  le-a explicat senatorilor juriști necesitatea adoptării actului normativ pentru realizarea Aeroportului. Parlamentarii de Brașov și-au susținut amendamentele, cele mai multe fiind derivate din avizul Consiliului Legislativ. Au fost adoptate 6 amendamente la textul inițial al legii. Raportul a fost adoptat cu unanimitate de voturi și va fi transmis plenului Senatului pentru dezbatere și adoptare, în procedură de urgență!”

14328813_306145613086316_1710510811_n

De precizat este faptul că după ce raportul va fi adoptat în plenul Senatului, acesta va fi transmis Camerei Deputaţilor, prin Secretariatul General al Senatului.

Mai departe, Biroul Permanent al Camerei îl va repartiza comisiei/comisiilor de specialitate. Acestea vor dezbate proiectul legislativ și vor adopta un raport care va intra pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților.

14328836_306145609752983_298763113_n

În calitate de cameră decizională, aceasta va avea ultimul cuvânt în privința propunerii legislative privind modificarea Legii nr. 297/2015.

Previous Story

Accident Brașov: Tamponare pe 13 Decembrie, trafic îngreunat spre mall-ul Coresi

Next Story

RAT Brașov: Linia 28 B va fi desfiinţată. Vezi aici motivul: