RAT Brașov. Vezi cum se va activa „abonamentul unic gratuit” pentru elevi

Last Updated on septembrie 27, 2016 Elevii din Brașov vor avea gratuitate pe liniile RAT pe nbaza unor carduri. Primăria Braşov a transmis la sfârşitul săptămânii trecute către şcolile din oraş o informare privind procedura referitoare la eliberarea cardurilor gratuite de călătorie pentru elevi.

De această facilitate beneficiază numai cei care îşi au domiciliul la o distanţă mai mare de o staţie de şcoală şi nu au absenţe nemotivate în luna anterioară, informează bzb.ro.

Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, în prima etapă, şcolile vor transmite către Primăria Braşov, în format electronic, o listă a cererilor depuse de elevi, prin care solicită acordarea „abonamentului unic gratuit”.

„În etapa următoare, tabelele sunt verificate şi validate de Primăria Braşov, după care sunt trimise către Regia Autonomă de Transport (RAT), care se va ocupa de tipărirea cardurilor nominale, urmând ca în cursul acestei săptămâni să le trimită către unităţile şcolare”, a declarat Toarcea.

El a mai spus că până miercuri, 5 octombrie, unităţile de învăţământ vor trebui să transmită către RAT Braşov situaţia absenţelor înregistrate de elevi în luna septembrie. „În cazul elevilor care nu au lipsit, pe cardurile de transport li se va «încărca» abonamentul, urmând ca această facilitate să fie activată de beneficiari odată cu prima validare a cardului în autobuz”, a precizat Toarcea.

De luna viitoare, a mai spus reprezentantul municipalităţii, „se va intra în normal în ceea ce priveşte această procedură”.

Advertisements
Previous Story

Laura Cosoi, în doliu. „De atunci, drumurile la Brasov au fost multe. Batranetea si-a spus insa cuvantul si, din pacate, mama Jeni s-a stins weekend-ul acesta”

Next Story

Brasov: Concert Ștefan Bănică jr. înainte de Crăciun