Brașov: Sunteți invitați la Noaptea Albă a Galeriilor. 13 spaţii din Braşov vor găzdui expoziţii şi evenimente dedicate artei contemporane

Last Updated on septembrie 23, 2016 Aflat pentru prima dată la Braşov, evenimentul cultural Noaptea Albă a Galeriilor (NAG) va avea loc în data de 30 septembrie, între orele 19:00 şi 4 dimineaţa, când braşovenii vor putea descoperi arta contemporană.

În cadrul evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor, 13 spaţii din Braşov vor găzdui expoziţii şi evenimente dedicate artei contemporane. Aceste expoziţii se vor desfăşura atât în spaţii exclusiv expoziţionale, cât şi în spaţii neconvenţionale, precum huburi creative sau spaţii alternative. Prin participarea la acest eveniment, oraşul nostru se alătură hărţii naţionale a artelor contemporane, alături de alte nouă oraşe, care au candidat la titulatura de Capitală Europeană a Culturii în 2021: Arad, Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

14355760_1113414638736118_3178948195436055186_n

„Creşterea şi extinderea evenimentului la nivel naţional e un pas firesc, iar oraşele alese sunt cele care au potenţialul cultural cel mai mare din ţară. În total, anul acesta avem 150 de spaţii înscrise în proiect, iar Braşovul este pe locul 3 în ceea ce priveşte numărul de spaţii înscrise în acest eveniment, după Bucureşti şi Timişoara”, a precizat Augustina Stanciu, Asociaţia Artburg.

Fiecare locaţie participantă la eveniment va fi punctată, cu o culoare specifică categoriei din care face parte, pe harta oraşului Braşov pentru a fi uşor localizată. Spre exemplu, HOF CAFE – Infopoint-ul NAG # 1, va avea un punct verde pe hartă, la adresa Piaţa Sfatului nr. 14. Aici publicul poate găsi, în mod gratuit, informaţii despre traseul propus de harta NAG, programe tipărite, detalii despre fiecare expoziţie sau eveniment din noaptea evenimentului. De asemenea, publicul poate solicita orice fel de informaţie despre Noaptea Alba a Galeriilor voluntarilor prezenţi la HOF CAFE.

De asemenea, harta-program a Nopţii Albe a Galeriilor, va conţine detalii despre evenimentul existent în fiecare locaţie în parte: intervalul orar, proiectul pe care îl propune fiecare artist, care este perioada în care expoziţia este deschisă în afara nopţii de 30 septembrie şi alte amănunte.

Plecat din Piaţa Sfatului, cu harta în mână, publicul braşovean poate observa că, deşi concentrată în zona centrală a oraşului, reţeaua NAG este extinsă de pe Strada de Mijloc unde Galeria Ora 0 ne propune două expoziţii, până pe str. Carpaţi 60 unde Laborazon-ul ne invită la expoziţie de fotografie. În drum spre Şchei, pe strada Latină, Ceai et caetera ne invită la trei evenimente: un concert, un schimb de cărţi şi o expoziţie. Instalaţia găzduită de Galeria Albastră din Şchei merită tot efortul de a ajunge până aici.

În centrul Braşovului, la distanţă relativ mică unele de altele, vor fi deschise pe timpul nopţii trei galerii de artă: Centrul Multicultural al Universitaţii Transilvania, Indicator Contemporany Gallery şi Galeria Europe, a Uniunii artiştilor Plastici, filiala Braşov, cinci spaţii alternative – Okian, RAFT (Centrul Multicultural al Universitaţii Transilvania), Tipografia, Poarta Ecaterina, Bohemian Studio unde publicul poate vedea expoziţii dintre cele mai diverse, de la pictura în ulei la instalaţii de artă conceptuală sau fotografie.

Evenimentul este organizat în Braşov de către Asociaţia Artburg, cu sprijinul Fundaţiei Comunitare şi a Agenţiei Metropolitane Braşov.

Previous Story

Brașov: Spectacol de Operă, unic în lume, susţinut de copii la Mall-ul Coresi. Intrarea este liberă

Next Story

Aeroportul Brașov: NU se lasă. Adrian Veștea, președintele CJ, merge din nou la Parlament pentru Legea Terenului