Aeroportul Brașov: Nu se mai face? Primăria nu poate fi „inclusă” în Legea Aeroportului

Last Updated on septembrie 6, 2016 În luna iulie Primăria Brașov spunea că nu va investi în Aeroportul Brașov dacă nu devine proprietar al terenului. Spuneam atunci că acest lucru înseamnă o altă lege votată în Parlament care va face ca lucrările să fie amânate ani de zile.

Senatorul Viorel Chiriac ne dă dreptate și spune pentru bzb.ro : „Dispare din ecuaţie acea chestiune legată de administrarea terenului de către Primăria Braşov, aceea ar însemna o altă lege, luată de la zero, ceea ce ar prelungi foarte mult timpul până la aprobare. Acum un an, când iniţiam legea, nici nu punea absolut nimeni problema că Primăria ar putea deveni proprietar, cum am mai auzit”, a declarat Chiriac.

De altfel, el susţine că prin noua lege, nici Consiliul Judeţean nu devine proprietar al terenului, ci i se dă doar drept de administrare.

„Având în vedere legislaţia în vigoare şi prevederile referitoare la cheltuirea banului public, este normal ca municipalitatea să facă investiţii pe un teren pe care este proprietar sau coproprietar”, a explicat în iulie  purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea.

„Dacă urmează o asociere între Primărie şi CJ, e o altă treabă. Am avut o discuţie cu senatorul Nicolae Vlad Popa (PNL), pe marginea legii, asta ca să vedeţi că avem şi o comunicare”, a mai spus Chiriac.

Viorel Chiriac a mai spus că Biroul Permanent al Senatului va decide astăzi dacă Legea Aeroportului va intra în „procedura de urgenţă”, după ce săptămâna trecută a fost depusă o cerere în acest sens.

Cu alte cuvinte vom avea o lege care va da terenul Consiliului Județean dar Primăria Brașov nu se va mai implica în proiect deoarece nu devine proprietar pe teren.

Citeste si

Aeroportul Brașov: Lovitură de la Primărie pentru Consiliul Județean. Se amână lucrările ani de zile?

Clar, Bucureștiul este de vină că nu se face Aeroportul în Brașov.

Previous Story

Overture, curtains, lights

Next Story

Brașov: UPDATE. Bărbatul găsit mort cu o pungă pe cap în parcul Central, procurorii au stabilit cauza decesului