Accidente Brașov: Carambol cu cel puțin 5 mașini pe Calea București

Last Updated on august 12, 2016 Două accidente au avut loc astăzi pe Calea București. Într-unul au fost implicate cel puțin 5 mașini, la cele două accidente o prsoană a fost rănită.

„La accidentul de la reprezența Opel s-a intervenit cu un echipaj SMURD, fiind vorba despre o persoană conștientă, care nu prezenta răni grave și a fost transportată la spital”, a explicat pentru mytex.ro locțiitorul purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Luiza Dănilă.

13938576_1058121234243461_565849288698066899_n

(foto: Emeric Sillo‎)

O tamponare în care ar fi fost implicate 5 mașini a avut loc pe podul dintre magazinele Carrefour și Selgros, pe sensul de intrare în municipiu, anunță utilizatorii grupului de Facebook „INFO TRAFIC jud BRAȘOV”.

Un al doilea eveniment rutier, de această dată între trei mașini, ar fi avut loc tot pe Calea București în fața reprezentanței Opel pe sensul de ieșire din Brașov, se anunță pe același grup.

„E vorba de un accident cu victimă, primul (n.r. din fața reprezetanței Opel). Un bărbat de 34 ani care, conducând un autoturism, a lovit în spate un alt autoturism, care la rândul lui a lovit autoturismul din față, fiind vorba despre un carambol de trei mașini.

Rănită ușor a fost conducătoarea autoturismului din mijloc. La celălalt (n.r. podul dintre Carrefour și Selgros) e vorba despre o femeie de 28 de ani care a lovit un autoturism în spate, creându-se un carambol între cinci mașini”, a explicat pentru mytex.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Liviu Naghi.

Previous Story

Deputatul PNL de Brașov, Gabriel Andronache: Mamele vor putea sta acasă 18 ani ca să-şi crească copilul, iar aceşti ani li se vor calcula drept vechime în muncă

Next Story

Brasov: RECORD cu un tren CFR. A plecat joi din Mangalia și ajuns în Gara Mare doar azi dimineață. Vezi ce întârziere a avut: