Brașov: Urmărire ca în filme cu … autobuze RAT! Vezi pe cine au prins polițiștii:

Last Updated on iulie 20, 2016 Poliția locală Brașov a avut în această dimineață o misiune mai aparte. Sesizați că doi tineri vandalizează strada Postăvarului i-au prins cu ajutorul unui autobuz RAT.

Polițiștii locali i-au prins pe doi brașoveni, care săvârșiseră acte de vandalism pe strada Postăvarului, după ce i-au urmărit din fața Prefecturii Brașov, până în apropierea Teatrului Dramatic.

Tinerii petrecăreți au fost conduși la secția de poliție, chiar din autobuzul în care reușiseră să urce. Agenții au întrerupt plimbarea celor doi, cu ajutorul unui alt mijloc de transport în comun RAT, al cărui șofer a reușit să blocheze mașina în care se aflau cheflii.

Locuitorii de pe Postăvarului au alertat dispeceratul Poliției Locale Brașov, în jurul orei 6.30. Oamenii se plângeau că două persoane distrug tot ce le iese în cale: mobilier urban, terase, jardiniere și coșuri de gunoi. După ce au primit semnalmentele tinerilor, cei doi agenți, care aveau misiunea de a menține liniștea și ordinea publică în Centrul Istoric, s-au deplasat din Piața Sfatului, unde patrulau, spre zona vandalizată.

Polițiștii locali i-au observat pe cei doi în apropierea Prefecturii, însă tineri au reușit să urce într-un autobuz RAT. După ce au fost coborați din mașină, au fost conduși la secția de poliție pentru identificare și sancționare. Întreaga operațiune a durat cam zece minute.

„Distracția celor doi tineri, care erau sub influența băuturilor alcoolice, costă (la comun) 2500 de lei – adică amenda pe care au primit-o, potrivit HCL 627/2007 – „Murdărirea, degradarea sau distrugerea statuilor sau grupurilor statuare, monumentelor, mobilierului urban (bănci, coșuri de gunoi, jardiniere, etc,) și a elementelor locurilor de joacă pentru copii de pe raza municipiului Brașov”- fapte care se pedepsesc cu amendă între 1000 și 1500 de lei.)” se arată într-un comunicat al Poliției Locale din Brașov.

Previous Story

Accident Brașov: UPDATE. Vezi ce spune polițistul Marian Godina de moartea motocicliștilor:

Next Story

Brasov: Medic ARESTAT pentru șpagă! A fost prins în FLAGRANT la Spitalul Județean