Aeroportul Brașov: Primăria NU poate investi în construcție. Vezi ce spune primarul George Scripcaru:

Last Updated on iulie 29, 2016 După 15 ani de încercări Consiliul Județean și Primăria au încheiat un acord prin care să finalizeze construcția Aeroportului. Acum și-au dat seama că legea nu lasă Primăria să investească bani într-o construcție care nu se află în proprietatea sa.

Discuţiile pe această temă pleacă de la faptul că, legal, pista aeroportului şi unele construcţii de pe suprafaţa viitorului aeroport vor deveni obiective strategice după ce vor fi finalizate, astfel că legea spune că vor intra în proprietatea publică a statului român.

Pe de altă parte, altă lege interzice să fie făcute investiţii din bani publici pe terenuri care nu se află în proprietatea sau în administrarea investitorului, dar şi predarea unei investiţii făcute din bani publici către un terţ (în acest caz, Statul român).

Ori, în situaţia în care Primăria Braşov ar lua un credit bancar pentru a investi în aeroport, acest lucru ar putea deveni subiect de acuze, în cazul unui control al Curţii de Conturi.

„Departamentele juridice ale Primăriei şi ale Consiliului Judeţean au purtat mai multe discuţii pe această temă. Sînt unele aspecte de lămurit şi cu proprietatea asupra terenului şi cu modalitatea de asociere“, a declarat primarul George Scripcaru citat de monitorulexpres.ro.

george-scripcaru-20141

Reprezentanţii Municipalităţii susţin că unele clarificări trebuie făcute inclusiv de către Ministerul Transporturilor. Şi asta pentru că, avînd în vedere că aeroportul de la Ghimbav este primul construit prin parteneriatul a două unităţi administrativ-teritoriale, fără ca Statul să fie implicat în vreun fel, nu există un precedent legislativ care să reglementeze procedura de asociere, de investiţie şi predare ulterioară către Stat a unor porţiuni din aeroport, care devin legal obiective de interes strategic. Această situaţie trebuie clarificată înainte de începerea propriu-zisă a investiţiei.

„Pentru a nu exista riscul ca pe viitor Curtea de Conturi să ne impute banii publici cheltuiţi pentru aeroport şi pentru unele elemente care vor fi predate către un terţ. Trebuie să clarificăm aceste chestiuni, din punct de vedere juridic“, a declarat primarul municipiului Braşov, care spune că în perioada următoare va fi formată o echipă comună a Primăriei şi a Consiliului Judeţean care să stabilească următorii paşi ai investiţiei.

Previous Story

RAT Brașov modifică traseul liniei 2

Next Story

Poiana Brașov: 14 copii au făcut TOXIINFECȚIE alimentară la un hotel din stațiune!