Brasov: PREMIERĂ! Comisia de Sănătate a CJ chiar vrea să rezolve problemele din spitale

Last Updated on iulie 26, 2016 Schimbare de atitudine la Consiliul Județean după alegerile locale din acest an. Schimbarea unora dintre consilieri a adus un suflu nou mai ales prin validarea ca și consilieri a două doamne: Gabriela Brebeanu, Mariana Sebeni.

Acestea fac parte din Comisia de sănătate a Consiliului Județean Brașov și au decis să verifice, concret, situația din spitalele pe care le are în subordine și să identifice problemele pe care autoritatea județeană le-ar putea rezolva, informează mytex.ro.

13823361_278246275876250_91260951_n

Astfel, câțiva dintre consilierii județeni, respectiv membrii comisiei amintite – Andi Kadas, Gabriela Brebeanu, Mariana Sebeni, au vizitat joi și vineri Spitalul Clinic de Urgențe Brașov, unde l-au întâlnit la program și pe colegul lor de comisie dr. Florin Orțan.

„Intenționăm să identificăm la fața locului problemele existente în unitățile medicale. Astfel, am stat de vorbă cu șefii de secție și personal coordonator, care ne-au expus situația din punctul lor de vedere. Am vizitat Unitatea de Primiri Urgențe, secțiile de Chirurgie, Diabet, Gastro, Ortopedie și Laboratorul de analize medicale. La rândul nostru, le-am adus la cunoștință problemele sesizate de cetățeni pe adresa de email Această adresă de email este comisiadesanatate@judbrasov.ro”, ne-a spus secretarul comisiei de sănătate, Gabriela Brebeanu.

Analizând sesizările brașovenilor, se poate cocluziona că aceștia își doresc o mai bună comunicare spital-medic-pacient.

Un brașovean a propus ca, la intrarea în spital, să existe un panou pe care să fie afișat numele medicilor care lucrează acolo și programul acestora. Într-o altă sesizare, un cetățean a propus înființarea a unei a doua unități de primiri urgențe, pentru cazurile mai ușoare, unde să lucreze chiar și medici la început de carieră, rezidenți, astfel încât cei care nu vin la spital aduși de ambulanțe să nu mai fie nevoiți să aștepte cu orele pe coridoare, până se eliberează un medic, care are ca prioritate acele urgențele.

Un pacient a propus ca bolnavii internați să nu mai primească mâncarea în vesela de inox a spitalului, mai ales că există un serviciu externalizat.

Această comisie ar trebui să rezolve rapid cea mai mare problemă de la Urgențe Spitalul Județean. Aici bolnavii stau câte 4-5 ore până sunt văzuți de medici. 1-2 medici pe tură nu sunt de ajuns.

Previous Story

Brașov: Circulația BLOCATĂ pe centura ocolitoare

Next Story

Brasov: Caravana Filmelor NexT ajunge pe Aleea de sub Tâmpa