Last Updated on iunie 7, 2016 Elevii de la Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” au organizat vineri seară un spectacol la Sala Patria cu scopul de a strânge fonduri pentru dotarea noii clădiri a colegiului.
Ideea elevilor a venit după ce au fost anunţaţi de către direcţiunea şcolii că există fonduri pentru construirea noului corp, dar nu prea sunt bani pentru dotarea lui.
„Banii vor fi folosiţi pentru dotarea noului corp de clădire care va fi dat în folosinţă în această toamnă şi care ne va permite să învăţăm într-un singur schimb de la anul”, a explicat vineri, Aurel Bârsan, directorul Colegiului Naţional „Dr. Ioan Meşotă”, pentru stiri.rttbrasov.ro
(foto stiri.rttbrasov.ro)
„De obicei ne place să ne dăm în spectacol, în sensul bun al cuvântului, şi atunci am zis că ar fi ok să organizăm un spectacol. Am vorbit cu ai mei colegi şi iată-ne azi, aici, la spectacolul Colegiului Meşotă”, a precizat elevul Manuel Iulian Cazac, organizatorul evenimentului.
Atât elevii actuali, cât şi foştii meşotişti, au urcat pe scena sălii şi au încântat publicul cu scenete de teatru şi cântece.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, a ţinut să îi felicite pe elevi pentru organizare şi i-a dat exemplu şi pentru alte licee din oraş.