Brașov. FELICITĂRI! Ada Galeş, actriţă a Teatrului „Sică Alexandrescu”, a câştigat Premiul pentru Debut la Gala UNITER 2016

Last Updated on mai 11, 2016 Ada Galeş, actriţă a Teatrului „Sică Alexandrescu”,a câştigat Premiul pentru Debut la Gala UNITER 2016. Seara trecută, rolul Denise, din spectacolul Copilul problemă de George F. Walker (regia Adrian Iclenzan) i-a adus actriţei Ada Galeş Premiul pentru Debut la cea mai râvnită gală de premiere: Gala UNITER, anunță primăria Brașov.

„Eu împart nominalizarea cu toată echipa artistică şi tehnică a spectacolului. Nu avem cum să reuşim unii fără alţii, şi ei mă fac să fiu din ce în ce mai bună în fiecare seară”, a declarat Ada într-un interviu dat site-ului UNITER.

ceecececqcq

Alături de această echipă, pe Ada Galeş o mai puteţi vedea, la Teatrul “Sică Alexandrescu” din Braşov, în alte trei spectacole: Jocul dragostei şi al întâmplării de Marivaux, Priveşte înapoi cu mânie de John Osborne şi Jack şi femeile lui de Neil Simon.

“Eu am nevoie de revoltă. De o revoltă constructivă. De a mă îndoi de lucruri şi de mine. De asumarea unei decizii cu privire la cine sunt. Nu cred că ştiu să fac diferenţa între om şi artist. Eu sunt tot ceea ce sunt. Poate că sunt tâmpită având impresia că viaţa mea e şi drumul către meseria asta, dar nu simt că aş face vreun sacrificiu sau că mă împiedică în vreun fel, dimpotrivă.

Am nevoie de o comunicare cât mai sinceră şi cât mai cu cărţile pe faţă. Am nevoie să îmi spun părerea, am nevoie de oameni care să mă ajute să mi-o dezvolt, să caut. Cred că meseria asta îmi face acest cadou. Sunt plătită să fiu eu, iar mie nu îmi este frică de asta, cu toate că sunt un om care nu are mare încredere în el.

Sunt îngrijorată de prejudecăţi şi preconcepţii, de limitele pe care ni le punem şi de compromisurile pe care tindem să le acceptam. Simt că putem depăşi tot felul de convenţionalităţi şi de tipare şi să ne întrebăm dacă mai suntem sau nu de actualitate. Uitându-mă la o tendinţă în lume, văd că se sparg graniţele job-urilor şi un inginer nu mai este doar un inginer cu o fişă a postului foarte fixă, are idee şi despre design de produs sau despre dorinţele cumpărătorilor. Mă incită fluiditatea.”, a mai declarat actrița.

Ada Galeş a absolvit liceul „Dr. Ioan Meşota”din Braşov. După doi ani de studiu la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, Ada s-a îndreptat către actorie, urmându-şi pasiunea din liceu.

În prezent, este anul II Master, la UNATC “I.L. Caragiale” Bucureşti, Facultatea de Teatru. Pasiunea pentru teatru din anii de liceu i-a adus numeroase premii la festivalurile de teatru pentru liceeni.

Premii a luat şi în timpul facultăţii, respectiv: „Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un spectacol de regie”, la Gala Absolvenţilor – UNATC, 2014.
Pe lângă rolurile din spectacolele de şcoală (partituri în spectacolele Un tramvai numit dorinţă, Hedda Gabler, Unchiul Vanea, Lut, Trei surori ş.a.), a fost distribuită în filme, s-a implicat în organizarea de evenimente culturale, în activităţi pedagogice, s-a ocupat de design interior.

În 2015 şi-a făcut debutul pe scena braşoveană. De atunci, a jucat: Silvia – în Jocul dragostei şi al întâmplării de Marivaux, regia Liviu Lucaci; Denise – în Copilul problemă de George F Walker, regia Adrian Iclenzan; Alison – în Priveşte înapoi cu mânie de John Osborne, regia Vladimir Anton şi Molly – în şi Jack şi femeile lui de Neil Simon, regia Petre Bokor.

La ediţia a XXVI–a a Festivalului de Dramaturgie Contemporană Braşov (care a avut loc în luna noiembrie, 2015), juriul format din criticii de teatru: Monica Andronescu, Mircea Morariu şi Ion Parhon i-au acordat Premiul pentru cea mai bună actriţă.

Previous Story

Brașov: Căpșuni de România 50 de lei kilogramul, căpșuni de Grecia 10 lei kilogramul. De care cumperi?

Next Story

Accident Brasov: Pe o străduță unde viteza e limitată la 20 km la ora. Vezi aici Foto: