Brașovenii nemulțumiți că pe fosta fabrică de bomboane Cibo se construiește un Lidl și un hotel

Last Updated on martie 25, 2016 Brașovenii s-au arătat nemulțumiți de ansamblul format dintr-un hotel, centru de conferințe și supermarket Lidl, care va fi construit în zona fostei fabrici de bomboane Cibo de pe strada A. I. Cuza, la dezbaterea publică a Planului Urbanistic Zonal.

De când s-a lansat ideea construirii hotelului, cei care locuiau în vecinătatea viitorului imobil au spus că noua clădire va umbri casele din jur.

Aceștia au făcut o serie de observații, iar în Comisia de Urbanism și Amenajare a Teritoriului din cadrul Primăriei Brașov a fost efectuată o analiză a propunerii proiectantului (pornind de la observațiile respective), la solicitarea investitorului, Lidl România, informează mytex.ro.

[ads2]

Suplimentar, în perioada următoare, municipalitatea o să transmită persoanelor interesate de proiect studiul de însorire, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Potrivit proiectului inițial, hotelul urma să aibă patru etaje.

Lidl România a plătit pentru achiziţia terenului de 9.800 de metri pătraţi pe care odinioară se întindea fabrica Cibo, 2,170 milioane de euro, la un preţ de aproximativ 220 de euro pe metrul pătrat.

Previous Story

Accident Brasov: Carambol cu 5 autoturisme. Vezi aici Video:

Next Story

Accident Brasov: Bărbat lovit pe trecerea de pietoni de la Gară