Brasov: Citeste reacția Rectorului Universității Transilvania în cazul profesorilor care recomandă lucrări științifice pentru pușcăriași

Last Updated on ianuarie 12, 2016 Rectorul Universității Tranislvania din Brașov a încercat și el să justifice cumva faptul că instituția pe care o conduce ajută pușcăriași să scrie lucrări științifice. Doar că spune jumătăți de adevăruri.
„În primul rând, cred că se folosesc termeni greşiţi, respectiv coordonare sau îndrumare. Este vorba despre o recomandare, pe care profesorul sau conferenţiarul o acordă înainte ca lucrarea să fie scrisă, pe baza titlului, a structurii şi a bibliografiei ce urmează a fi utilizată. Recomandarea respectivă nu implică însă cu nimic instituţia, ea fiind acordată de către profesor sau conferenţiar, după caz”, a declarat rectorul Universităţii „Transilvania” Braşov , prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan citat de bzb.ro.

Jurnaliștii de la Gândul.info nu s-au lăsat impresionați de explicațiile profesorilor și au mers la o editură care tipărește lurcrările „științifice”
Directorul unei edituri din Craiova, la care au apelat mulţi dintre deţinuţii autori de „lucrări ştiinţifice” pentru a-şi publica scrierile, a povestit pas cu pas cum are loc de fapt acest proces.

fefe

Reporterul Gândul s-a folosit de pretextul că este un avocat care caută să publice lucrarea unui client de-al său care este închis.

Directorul editurii a povestit că, din experienţa sa, deţinuţii „scriitori” contactează un cadru didactic universitar, prin relaţii sau pe bani, care e dispus să le gireze ştiinţific scrierile.

Se merge pe „căi semi-oculte”. În spatele gratiilor, de cele mai multe ori, accesul la resurse bibliografice este însă aproape inexistent, iar lucrarea dezvoltată o scrie de fapt altcineva, spune directorul:

„Când totul este scris, de mână, ia toate hârtiile, vi le dă şi cineva se apucă şi culege pe calculator. Acuma, nu trebuie să culeagă neapărat ce a scris el… Adică cineva poate dezvolta. Majoritatea să spunem că însăilează, iar însăilările astea urmează să fie completate de cineva. Nu e niciun comitet ştiinţific nicăieri”.

Deci, profesori de la Universitatea Transilvania recomandă pușcăriași care să scrie lucrări științifice după care, chipurile nu-i mai interesează subiectul. Pușcăriașii sciru lucrările fără a avea acces la documentație. Nu există biblioteci cu lucrări de specialitate în închisori. Dar lucrarea se scrie, se publică ia pușcăriașul iese mai repede din închisoare.

[ads2]

Are curaj rectorul Abrudan să ceară o declarație pe proprie răspundere de la profesorii care scriu lucrări pentru pușcăriași că nu le-au scris ei lucrările în totalitate sau parțial?

Printr-o astfel de declarație Univrsitatea Transilvania arată care are onoare și grijă față de activitatea academică.

Previous Story

Brasov: Premium Aerotec face angajări

Next Story

Video Brasov: Un brad s-a prăbuşit peste un bloc. Crengile copacului au spart fereastra unui apartament de la etajul al treilea