Brasov: 17 cluburi din oras, pericol pentru tineri. Nu au autorizatie de la ISU

Last Updated on noiembrie 4, 2015

mbbbbb
Clubul Colectiv Brasov

Doar opt cluburi din Brașov au toate au toate avizele şi autorizaţiile de la ISU, din cele 25 care își desfășoară activitatea cu program prelungit. În urma unei şedinţe care a avut loc ieri la Primărie, la care au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, şi ai Poliţiei Locale, s-a decis ca, în următoarele zile, cele două instituţii să îşi armonizeze bazele de date, pentru a vedea exact cîte localuri există în Braşov şi care dintre ele sînt autorizate şi care nu.

„Din datele noastre, în 2015 au fost emise de la Primărie 76 de autorizaţii de funcţionare, iar în 2014, 102. Acum avem în baza de date cam 130 de unităţi comerciale de alimentaţie publică cu autorizaţie de funcţionare, iar aproximativ 44 fie nu au activitate, fie nu au autorizaţie în termen“, a precizat viceprimarul Ciprian Bucur.

„Pentru început, vrem să identificăm care dintre aceste localuri sînt cluburi şi au nevoie de autorizaţii specifice şi care nu, iar apoi vom trece la controale“, a spus Nicolae Aldea de la Poliţia Locală citat de monitorulexpres.ro.

[ads2]

În urma controalelor pe care ISU le-a derulat de la începutul acestui an, principalele nereguli constatate au fost: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, neefectuarea verificărilor periodice ale instalaţiilor utilitare, neefectuarea exerciţiilor de evacuare, nerespectarea periodicităţi efectuării instructajului periodic pe linia situaţiilor de urgenţă, lipsa instalaţiei de iluminat de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, neîntocmirea planului de intervenţie în caz de incendiu, lipsa verificării stingătoarelor, lipsa dotării suficiente cu mijloace de primă intervenţie (stingătoare), lipsa instalaţiei de iluminat de securitate împotriva panicii, neefectuarea instruirii salariaţilor, neafişarea planurilor de evacuare, lipsa detectorului automat de gaz metan, nefuncţionarea instalaţiei de iluminat de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, neasigurarea deschiderii uşilor în sensul deplasării spre exterior, instalaţii electrice cu improvizaţii, nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiei de detectare şi semnalizare a incendiilor etc.

Previous Story

Brasov: Peste 1.000 de persoane au protestat ieri. Mergi si tu astazi?

Next Story

PROTEST Brasov: Peste 2000 de oameni au iesit in mars prin oras !