Brasov: Sperante pentru locuitorii ramasi fara apa calda si caldura

Last Updated on octombrie 3, 2015 Surse din Primăria Brașov anunță că furnizorul de agent termic Bepco a trimis o nouă ofertă de eșalonare a datoriilor Tetkron.

Primăria verifică în aceste zile dacă această eșalonare este corectă din punct de vedere juridic și economic. Decizia finală aparține Adunării Generale Tetkron.

„Ne dorim foarte mult să rezolvăm acest blocaj, iar dacă soluţia oferită de Bepco este acceptabilă din punct de vedere juridic şi suportabilă din punct de vedere economic, AGA o va susţine.

Imediat ce vom ajunge la un acord din acest punct de vedere, în maxim 24 de ore de la semnarea planului de reeşalonare se poate relua furnizarea agentului termic către populaţie“, a declarat viceprimarul Ciprian Bucur pentru Monitorul Expres, care face parte din comisia formată la nivelul Municipalităţii, pentru negocierile dintre Tetkron, Bepco şi GDF Suez.

Viceprimarul nu a putut preciza însă cît va dura pînă cînd se va lua o decizie de susţinere sau nu a acestei propuneri şi cînd estimează că braşovenii branşaţi la sistemul centralizat de încălzire vor avea din nou apă caldă şi căldură.

Advertisements
Previous Story

Marele Premiu al Orasului Brasov, sambata si duminica. Restrictii de circulatie in Livada Postei

Next Story

RAT Brasov inlocuieste biletul de hartie cu o cartela magnetica