Brasov: Parcarea cu 7 etaje e gata de inaugurare. Are 300 de locuri

Last Updated on octombrie 16, 2015 dwqDw

Noua parcare, care va avea peste 300 de locuri, este aproape gata. Reprezentanţii Primăriei Braşov vor recepţiona lucrarea în 16 octombrie, astfel că acum se execută ultimele finisaje. „Mai sunt mici lucruri de făcut: prize de montat, trebuie reaşezat liftul şi uşileacestuia. Mă gândesc că în următoarele zile o să putem să ne bucurăm de această parcare”, a precizat, Miklos Sandor Gantz, city manager-ul Braşovului, citat de rttbrasov.ro

Parcarea de lîngă Spitalul Militar „Regina Maria“ va oferi 306 locuri de parcare, pe o suprafaţă construită desfăşurată de 9.363 de metri pătraţi şi suprafaţă utilă de 8.590 de metri pătraţi.

La fiecare dintre nivelurile parcării vor exista între 40 şi 48 de locuri de parcare amenajat regulamentar, iar zece locuri vor fi destinate maşinilor care aparţin persoanelor cu dizabilităţi.

[ads2]

Şapte locuri de parcare vor fi amenajate pentru limuzine şi opt pentru maşini electrice, cu toate dotările de rigoare. Vor exista, de asemenea, 29 de locuri pentru parcarea bicicletelor (20 la sol şi nouă la nivelul etajului tehnic).

Noua parcare va avea o serie de dotări specifice printre care o instalaţie de televiziune cu circuit închis (CCTV) cu şase camere fixe, care vor asigura supravegherea zonelor de acces de la parcări, a zonei de la intrarea principală pentru vizitatori şi a accesului de la etajul tehnic.

Previous Story

Brasov: Sefii de bloc anunta va fi caldura la calorifere din 20 octombrie

Next Story

Accident Brasov: Un moped a intrat in doua masini pe 13 Decembrie