Last Updated on octombrie 1, 2015
Construcţia fabricii Airbus de la Ghimbav din Braşov înaintează rapid. Primăria a avizat planul urbanistic pentru noile hale unde se vor produce elicoptere Super Puma MK1, iar şantierul ar putea fi deschis în mai puţin de o lună.
Proiectul fabricii a fost făcut de o firmă de arhitectură din Braşov în colaborare cu proiectanţi din Franţa. Va avea o suprafaţă de aproape 3 hectare, iar halele de producţie vor ocupa 9.600 de metri pătraţi.
Statul român negociază acum cu Airbus ca o parte din componente să fie făcute de specialiştii de la IAR Ghimbav, care de mai bine de 40 de ani asamblează şi repară elicoptere Puma, scrie digi24.ro
Pentru început, Airbus Helicopters va crea 400 de locuri de muncă pentru care deja a început recrutarea şi chiar pregătirea specialiştilor.
Aproape 50 de oameni au plecat la cursuri de specializare în Franţa, iar lor li se pot alătura cei 25 de absolvenţi care termină în fiecare an, la Braşov, specializarea construcţii aerospaţiale de la Universitatea Transilvania.