Opera Brasov va invita miercuri in Piata Sfatului la spectacolul „Opera rediviva!

Last Updated on septembrie 9, 2015

Opera Brașov va susține miercuri spectacolul „Opera rediviva!” începând cu ora 19.00, în Piața Sfatului, cu ocazia manifestărilor dedicate Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea Braşovului, dar și ca un preambul al deschiderii oficiale a stagiunii 2015 – 2016.

Dirijorul Traian Ichim împreună cu soliştii, corul şi orchestra Operei Braşov vor interpreta pagini celebre din opere şi operete din creaţia compozitorilor Giuseppe Verdi („Traviata”, „Ernani” şi „Trubadurul”) , Giaccomo Puccini („Boema”, „Turandot” şi „La Rondine”, Jules Massenet („Manon”), Georges Bizet („Carmen”), Johann Strauss („Liliacul”), Emmerich Kalmann („Contesa Maritza”), Karl Zeller („Vînzătorul de păsări”), Paul Abraham („Bal la Savoy”).

Vor interpreta soliştii: Nicoleta Chirilă, Simona Manole-Mărcan, Valentina Mărgăraş, Ioana Mărgărit, Maria Petcu-Catrina, Lăcrămioara Schuller, Gabriela Hazarian, Asineta Răducan, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Lorand Cristian, Valentin Marele, Marian Reşte. Intrarea este liberă.

Previous Story

Brasov: Începe Dracula Film Festival

Next Story

Esti de acord sa primim refugiati la Brasov? Vezi ce zice Universitatea Transilvania: