Maternitatea din Brasov a primit un ventilator folosit anual de 100 de copii nascuti prematur

Last Updated on septembrie 15, 2015 Maternitatea din Brașov beneficiază de un ventilator nou pentru suport respirator, în valoare de 80.000 de lei, donat de Organizaţia “Salvaţi Copiii” România.

Anual în Maternitatea Braşov au nevoie de suport respirator aproximativ 100 de copii născuţi prematur. Donaţia a venit într-un moment oportun.

„În acest moment în Maternitate există un singur ventilator care deja şi-a depăşit capacitatea de funcţionare. Aveam mare nevoie de un aparat nou care să ne permită să ţinem în viaţă aceşti copii născuţi prematur, care sunt extrem de mici”, a explicat marţi, dr. Olimpia Mihaela Petrescu, medic primar şi şeful Secţiei de Neonatologie, citată de rttbrasov.ro

„Am reuşit cu donaţii online, sponsori, colaboratori, sms-uri la 8844 unde se poate dona şi cu ajutorul prietenilor să strângem aceşti bani”, a afirmat marţi, Anca Timiş, preşedintele filialei de la Braşov „Salvaţi Copiii”.

Vedeta de televiziune Andreea Raicu prezentă la Braşov, susţine şi alte campanii lansate de „Salvaţi Copiii”.

„Îmi doresc foarte tare să contribui la un proces de conştientizare, aşa încât, femeile care sunt însărcinate să înţeleagă cât de importantă este supravegherea sarcinii.

Cel mai mare procent al mortalităţii infantile vine din mediul rural, unde nu sunt atât de multe informaţii şi unde nu este atât de mare atenţia pentru sarcină”, a precizat astăzi, Andreea Raicu, susţinătoare a organizaţiei „Salvaţi Copiii” România.

Previous Story

Accident Brasov: Barbat lovit de autobuz pe strada Lunga

Next Story

Revelionul 2016 in Malta, mai ieftin decât in Poiana Brasov