Brasov: Cresc impozitele pe apartamente si case. Vezi aici cu cat:

Last Updated on septembrie 29, 2015 Începând cu anul viitor brașovenii vor plăti un impozit mai mare pe case și apartamente. Noul cod fiscal a stabilit o creștere cu 7% a impozitului pe imoblie, însă municipalitatea a scăzut coeficientul de impozitare pentru ca dările să nu crească prea mult. Astfel, în funcție de zonă și de tipul imobilului, impozitul va crește cu cel mult 25 de lei.

„Chiar dacă modificările apărute în Codul Fiscal impun o recalculare a impozitelor, noi am cerut Direcţiei Fiscale să apeleze la măsurile pe care le are la dispoziţie, pentru ca cetăţenii să nu resimtă foarte mult o creştere a sumelor pe care le plătesc. În ultimii şapte ani am reuşit să menţinem impozitele la acelaşi nivel şi ne dorim ca şi acum, această recalculare prevăzută de Codul Fiscal să nu se resimtă foarte mult în buzunarul cetăţenilor”, a subliniat primarul Braşovului, George Scripcaru, citat de bzb.ro

Soluţia optimă pentru a diminua creşterea impusă prin majorarea valorilor de impozitare a fost scăderea coeficientului de impozitare de la 0,1%, cât a fost până anul acesta, la 0,09% începând cu anul viitor. „De principiu, pentru persoanele fizice, această recalculare va însemna o creştere cu 10 – 25 de lei la impozit, în funcţie de zona din municipiu, dar şi de tipul de clădire deţinut”, a precizat Marian Voinescu, directorul Fiscului Local braşovean.

Astfel, dacă un braşovean care are o locuinţă în zona A cu o suprafaţă utilă de 64,24 mp (în acest caz, în funcţie de coeficienţii aplicaţi în conformitate cu noul Cod Fiscal valoarea de impunere ajunge la suma de 215.832 de lei), iar anul acesta a plătit un impozit de 173 de lei, pentru 2016 va trebui să achite un impozit de 194 de lei. În cazul braşovenilor care deţin apartamente cu o suprafaţă utilă de 49,34 mp în zona B de impozitare plata va creşte cu 25 de lei, respectiv va fi de 143 de lei.

Pentru o locuinţă de 50,65 mp în zona C impozitul ar urma să crească în conformitate cu prevederile noului Cod Fiscal şi cu aplicare coeficientului diminuat de 0,09% doar cu 10 lei, respectiv 126 de lei, valoarea de impunere pentru locuinţă în acest caz fiind de 156.002 lei. Pentru apartamente de 43,8 mp în zona D, a căror valoare de impunere ajunge la 128.772 de lei, impozitul va creşte de la 96 la 104 lei, mai scrie sursa citată.

Previous Story

Brasov: Vezi motivul accidentului de ieri, cand o masina a lovit un autobuz si s-a rupt in doua

Next Story

Brasov: SOCANT ! O fata de 23 de ani a fost snopita in bataie de un tanar in fata Garii. Doar pentru ca l-a atentionat ca se luase de alte persoane!