Last Updated on septembrie 4, 2015 4 persoane au fost rănite într-un accident rutier produs astăzi pe DN 1, în localitatea Beclean din județul Brașov.
Cei 4 răniţi sunt şoferii şi doi pasageri aflaţi într-unul dintre autoturisme, printre ei şi un copil în vârstă de 9 ani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, din primele cercetări a reieşit că un şofer în vârstă de 66 de ani, care conducea dinspre Sibiu către Braşov, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar autoturismul său a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit de altă maşină.
Pasagerii răniţi se aflau în autovehiculul bărbatului de 66 de ani. “Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri, sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul. Victimele au fost transportate la spital”, a explicat sursa citată pentru romaniatv.net.
Traficul rutier pe DN 1 Braşov-Sibiu a fost oprit pentru mai bine de jumătate de oră, pe ambele sensuri de mers.