Last Updated on august 28, 2015
FC Braşov începe aventura în Liga a 2-a, sîmbătă, de la ora 11.00, în deplasare cu FCM Baia Mare.
Antrenorul echipei noastre, Cosmin Bodea, a declarat astăzi într-o conferință de presă că are mare încredere în jucătorii pe care îi antrenează și speră la o victorie, la debutul pe banca lui FC Brașov.
“Începem campionatul cu o deplasare la Baia Mare, o echipă nou-promovată, bună, omogenă, agresivă, în special în meciurile disputate acasă, care şi-a păstrat majoritatea jucătorilor cu care au promovat. Sunt convins că vor avea multă ambiţie, pentru că vor să bată o echipă ca FC Braşov. Eu mă bazez pe toţi jucătorii mei, iar cu determinare şi dăruire sunt convins că putem câştiga la Baia Mare“, a punctat tehnicianul “stegarilor”, care nu se va putea baza pe serviciile jucătorilor George Mareş, Răzvan Avram şi Horia Popa (accientaţi), în timp ce Vlad Munteanu este suspendat.
Și președintele clubului, Vasile Dochița, s-a declarat încrezător în lotul de jucători format în această vară și crede că FC Brașov se poate bate la promovarea în Liga I. “Este normal să avem emoţii înaintea meciului de la Baia Mare. E primul meci oficial, este cel mai important și trebuie să îl câștigăm. Când am preluat echipa, am găsit doar doi jucători sub contract,dar, încet, încet am reuşit să construim acest lot. La transferuri, ne-am consultat cu staff-ul tehnic. 90% din lot este format din jucători care au jucat în Liga I și am mare încredere că va fi un sezon reușit pentru noi. Bodea şi Stere trebuie să-şi demonstreze valoarea şi în postura de antrenori. Cred că ne vom bate la promovare cu Gaz Metan Mediaş, CS Mioveni şi UTA Bătrâna Doamnă, echipe bune, cu potenţă financiară. Pentru meciul de la Baia Mare, jucătorii au prime de joc, conform regulamentului de ordine interioară. Trebuie să câștigăm!”, a declarat Vasile Dochița, președintele FC Brașov.