Brasov: Se reia concursul pentru sefia institutiilor de cultura. Doar un post a fost ocupat

Last Updated on august 26, 2015 Un singur candidat a întrunit exigenţele comisiei de examinare pentru manageriatul instituţiilor de cultură.

Secretariatul Comisiei de concurs de proiecte de management pentru Opera Braşov, Filarmonica Braşov, Teatrul Sică Alexandrescu Braşov şi Teatrul pentru Copii Arlechino a publicat marţi, 25 august, rezultatul final al concursului pentru ocuparea funcţiilor de manager la instituţiile menţionate.

Doar unul dintre posturi a fost ocupat – cel de manager al Teatrului pentru Copii Arlechino. Mihaela Gabriela Soloceanu a avut o medie finală de 7,61, este şi în prezent director al teatrului Arlechino şi a fost singurul candidat pe post. Ea va semna contractul de management pe o perioadă de cinci ani, după finalizarea perioadei procedurale rezervate contestaţiilor.

În cazul celorlalte trei instituţii, niciunul dintre candidaţi nu a reuşit să obţină nota de trecere, respectiv minimum 7. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, este declarat câştigător candidatul care a obţinut cea mai mare medie, cu condiţia ca aceasta să fie minimum 7.

La Opera Braşov, din doi candidaţi, în etapa de interviu a trecut doar Ovidiu Dan Chirilă, dar media finală a fost 6.23.

La Filarmonica Braşov, în etapa interviului au ajuns trei dintre cei patru candidaţi, însă cea mai mare medie finală a fost 6.70 (Cristian Oroşanu), de asemenea insuficientă pentru ocuparea postului.

La Teatrul Sică Alexandrescu, s-au prezentat la concurs şase candidaţi, însă la prima probă au fost admişi doar cinci dintre aceştia. Doar doi au ajuns la interviu – Paul Chiribuţă şi Silvian Gigi Duică – iar notele finale au fost 6.87 şi respectiv 6,15.

Contestaţiile se pot depune, potrivit legii, în cinci zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă publică a rezultatelor finale.

„Este vorba de managementul instituţiilor de cultură, care înseamnă nu numai un program artistic prin care încerci să atragi publicul şi să schimbi ceva în viaţa culturală a instituţiei pe care o conduci, ci şi o activitate managerială care presupune gestionarea responsabilă a unui buget, a resurselor umane şi a infrastructurii pe care o ai la dispoziţie. Din păcate, un bun artist nu înseamnă că trebuie să fie şi un bun manager, iar aceasta s-a văzut şi în urma acestui concurs. Candidaţii s-au dovedit slab pregătiţi pentru partea managerială. De altfel, membrii comisiei mi-au spus că respectă foarte mult Braşovul pentru ceea ce este şi pentru potenţialul pe care îl are din punct de vedere cultural şi că în urma interviurilor, care au fost foarte riguroase, au considerat că niciunul dintre participanţii care nu au câştigat nu este suficient de pregătit pentru a face faţă misiunii sale într-un oraş ca Braşovul”, a declarat viceprimarul Ciprian Bucur.

Potrivit legii, în 30 de zile de la data afişării rezultatelor municipalitatea trebuie să demareze procedurile pentru organizarea unui nou concurs pentru ocuparea posturilor de manageer la Teatrul Sică Alexandrescu, Filarmonica Braşov şi la Opera Braşov.

Previous Story

Brasov. Interventie chirurgicala in premiera la Spitalul Sf Maria: implant de menisc

Next Story

Brasov: Inca o jucatoare din America la Olimpia CSU: Janae Sharpe!