Last Updated on august 26, 2015 Astăzi și mâine, brașovenii sunt invitați la film pe Aleea de sub Tâmpa.
În cele doua seri, spectatorii sunt încurajați să renunțe la scaunele de cinema și să se bucure de filme în mijlocul naturii. Și în acest an, accesul la proiecțiile din cadrul Caravanei Filmelor NexT este gratuit.
Evenimentul, aflat la a doua ediţie, este organizat de Societatea Culturală NexT, în parteneriat cu Primăria Muncipiului Brașov şi KunSTadt.
Miercuri, 26 august, de la ora 21:00, ne amuzăm cu NexT Comedy Night:
• „Minitrip” (r. Jean-Michel Vovk, Belgia, 2008, 17’)
• „Ștefan” (r. Stanca Radu, România, 2007, 13’)
• „Cel mai trist băiat din lume”/ „The Saddest Boy in the World” (r. Jamie Travis, Canada, 2006, 14’)
• „Lord” (r. Adrian Sitaru, România, 2009, 21’)
• „Glenn Owen Dodds” (r. Frazer Bailey, Australia, 2009, 16’)
• „Legenda lui Jean Sucitul”/ „Legend of Jean the Inverted”/ „Légende de Jean l’Inversé” (r. Philippe Lamensch, Belgia, 2008, 18’)
• „Oul de aur”/ „The Golden Egg” (r. J. Rick Castaneda, Canada, 2008, 6’)
• „Zeul iubirii”/ „God of Love” (r. Luke Matheny, SUA, 2010, 19’)
Joi, 27 august, de la ora 21:00, vă așteaptă cele mai aplaudate scurtmetraje românești:
• „Golanii” (r. Bogdan Drumea, România, 2015, 16’)
• „Muzica în sânge” (r. Alexandru Mavrodineanu, România, 2010, 16’)
• „Nunta lui Oli” (r. Tudor Cristian Jurgiu, România, 2009, 22’)
• „Pui de somn” (r. Paul Mureșan, România, 2014, 5’)
• „Valuri” (r. Adrian Sitaru, România, 2008, 17’)
• „De azi înainte” (r. Dorian Boguță, România, 2012, 36’)
• „Să mori de dragoste rănită” (r. Iulia Rugină, România, 2014, 17’)
Caravana Filmelor NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT.
Cu sprijinul: Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăria Municipiului Brașov şi KunSTadt.