Brasov: George Scripcaru cercetat in alte doua dosare de DNA?

Last Updated on august 5, 2015

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, este pe cale să se mai aleagă cu două dosare penale, conform stiripesurse.ro.

Potrivit unor surse judiciare locale, procurorii anticorupţie braşoveni fac cercetări în alte două cazuri suspecte de corupţie: Patinuarul Olimpic şi bazinul din Poiana Braşov.

În cazul în care informaţiile se vor adeveri şi procurorii vor demara şi audieri şi puneri sub acuzare, atunci primarul George Scripcaru se va afla în mare dificultate.

În acest moment el este cercetat pentru corupţie în care potrivit unui comunicat al DNA în perioada 2010-2012, în baza unei înţelegeri prealabile cu alte persoane, a acţionat şi a determinat funcţionari din Primăria/ Consiliului Local Braşov şi angajaţi din cadrul SC CET SA şi SC Tetkron SRL să-şi exercite defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia încheierii unor contracte/ convenţii cu o firmă, urmărind obţinerea pentru aceasta şi persoanele care o administrau de foloase necuvenite, respectiv sume de bani şi bunuri din patrimoniul societăţilor deţinute de municipalitate.

Previous Story

Brasov: O femeie a căzut si s-a lovit la picior intr-o groapa nesemnalizata, intr-o statie RAT

Next Story

Brasov: ATENTIE la contracte! A luat un credit de 130.000 de euro si este obligat sa plateasca 32.000 euro doar comisionul bancii!