Last Updated on iulie 8, 2015 Potrivit unor informaţii neconfirmate, accidentul a fost provocat de un soldat american, încălţat cu bocanci militari, dar îmbrăcat în haine civile, aflat la volanul unui SUV dar şi sub influenţa băuturilor alcoolice, potrivit declaraţiilor martorilor.
Procurorii militari care se ocupă de anchetă nu au făcut publice informaţii care să ajute la elucidarea circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul.
Evenimentul nefericit s-a produs în jurul orei 20:20, după ce şoferul de 40 ani al jeep-ului, care conducea dinspre Poiana Braşov către Braşov, nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă din dreptul staţiei R.A.T. Stejeriş, anunta rttbrasov.ro.
În urma impactului, o fată de 22 de ani, care era pe locul din dreapta, a fost rănită grav: patru coaste fracturate şi ambii plămâni perforaţi. Şi şoferul vinovat a fost rănit uşor, însă a refuzat transportul la spital.
Bărbatul a petrecut noaptea trecută în arest, în custodia Poliţiei, iar ancheta a fost preluată de procurorii militari. Cei doi tineri aflaţi în maşina lovită de SUV sunt braşoveni şi sunt pasionaţi de maşini.