Last Updated on iulie 25, 2015
Fundația pentru Arii Protejate a anunțat vineri, într-o conferință de presă, începerea proiectului „Descoperă Natura din județul Brașov”, care are scopul de a promova ariile naturale protejate din județ, prin organizarea unor activități diverse de informare și conștientizare adresate publicului larg.
Cele cinci arii protejate care vor fi vizitate până în luna septembrie sunt: Cheile Dopca, Coloanele de Bazalt de la Racoș, Cotul Turzunului, Dealurile Homoroadelor și Muntele Tâmpa.
„Ne dorim ca brașovenii și turiștii să cunoască mai bine valorile naturale, culturale și tradiționale din ariile protejate, natura în general. Începând de sâmbătă vom organiza până în luna septembrie cinci excursii cu câte 15 persoane, pentru care avem asigurată finanțarea pentru transportul și masa lor.
Înscrierile se fac pe www.propark.ro. Tot ce depășește 15 persoane pot participa la aceste excursii dacă își plătesc transportul și masa”, a declarat managerul proiectului, Roxana Iordăchescu, pentru agerpres.ro
ProPark — Fundația pentru Arii Protejate dorește să îmbunătățească capacitatea de management a ariilor protejate prin programe de formare și instruire și prin proiecte care să completeze resursele existente pentru menținerea valorilor naturale și culturale, și realizarea de modele funcționale de dezvoltare durabilă în România.
În județul Brașov există 32 de arii protejate, cele mai vizitate fiind Parcul Național „Bucegi” cu un milion de turiști pe an, Parcul Național „Piatra Craiului” cu peste 300.000 de vizitatori pe an. Sunt foarte multe zone din aceste arii protejate care merită văzute, unde natura este deosebit de frumoasă, apreciind că proiectul este unul bine venit, au precizat managerii unora dintre cele 32 de arii protejate prezenți la conferința de presă.