ALERTA Brasov: Mamba verde, unul din cei mai veninosi serpi de la ZOO nu a fost gasit timp de cateva ore

Last Updated on iulie 29, 2015

Grădina zoologică din Brașov a fost închisă câteva ore după ce îngrijitorii care s-au dus să dea de mâncare la animale au constata că a dispărut unul dintre cei trei şerpi mamaba verde.

Chiar dacă şarpelui i-ar fi fost imposibil să evadeze din terariu, la Zoo s-au închis porţile. După câteva ore, şarpele a ieşit din cuibul unde se ascunsese.

Alin Pînzaru, directorul Grădinii Zoologice din Braşov, a declrat pentru Adevărul si preluat de realitatea.net:

„În terarii sunt elemente de decor, pentru că şi repitlele trebuie să aibă momente în care se simt expuse şi trebuie să stea pitit.

Noi, dimineaţă, când i s-a dat de mâncare şi au venit doar două exemplare, ne-am pus problema ce s-a întâmplat cu al treilea.

1

Practic, nu există proceduri specifice pentru şerpi. Am iniţiat această procedură în linişte, am chemat specialistul care se ocupă de ei, doctorul veterinar, am sunat la 112 – au venit pompieri, jandarmii şi, în cele din urmă, a apărut şi acest al treilea exemplar.

Nu a existat niciun moment vreun pericol şi nu avea cum să evadeze, pentru că terariul este foarte bine securizat şi ne-am gândit că ori e ascuns, ori a fost înghiţit de unul dintre ei, existând cazuri când două vipere s-au înghiţit, probabil de la stres sau cine ştie de ce, iar exemplarul care dispăruse era cel mai mic dintre toţi”, a declarat Alin Pînzaru, directorul Grădinii Zoologice din Braşov.

Advertisements
Previous Story

Brasov: Barbatul care si-a ucis bebelusul intr-un acident a fost ARESTAT. La recurs. Era beat si condecea fara permis iar copilasul a zburat prin parbriz

Next Story

Maternitatea Brasov a primit „Patura” care salveaza viata nou-nascutilor