Dupa 15 ani, Primaria Brasov a fost invitata oficial sa se implice in constructia Aeroportului

Last Updated on mai 14, 2015 Actele oficiale prin care se solicită participarea Primăriei Braşov la construcţia Aeroportului Internaţional de la Ghimbav au fost transmise ieri municipalităţii de către reprezentanţii Consiliului Judeţean.

„Am transmis conducerii Primăriei Braşov şi Consiliului Local faptul că la nivelul Consiliului Judeţean există o comisie de negociere cu potenţialii parteneri interesaţi de construirea Aeroportului, precum şi faptul că există o unitate de implementare a proiectului, condusă de domnul vicepreşedinte Mihail Veştea.

Le solicităm, dacă sunt interesaţi să participe la acest obiectiv important pentru comunitatea din Braşov,  să stabilească şi dumnealor o comisie de negociere, precum şi o echipă care să analizeze documentaţia tehnico-economică”, a explicat preşedintele interimar al CJ Braşov, Claudiu Coman.

Acesta a mai ţinut să sublinieze faptul că în ciuda scepticismului afişat de unii, referitor la interesul investitorilor pentru Aeroportul de la Ghimbav, marţi s-a întâlnit cu reprezentanţii  unor companii din Turcia şi Israel, interesate de acest obiectiv economic. De aeroport mai este interesat şi un alt consorţiu construit în jurul unei alte companii din Israel, anunta bzb.ro.

De cealaltă parte, primarul Braşovului George Scripcaru a anunţat săptămâna trecută că municipalitatea a luat decizia de a accesa o finanţare cu care să cofinanţeze lucrările la aeroport. Acesta a subliniat faptul că, până acum, Consiliul Judeţean a investit în construcţia pistei, care este practic o lucrare abandonată dacă nu se continuă mai departe proiectul.
Lucrările la etapa a treia a aeroportului nu vor putea demarate însă, până când nu se va clarifica problema terenului de 200 de hectare, care a revenit în proprietatea Institutului Cartofului, tocmai din cauza faptului că investiţia nu a fost realizată în termenul asuma de cinci ani.
Proiect legislativ blocat în neant, în aşteptarea unui aviz consultativ

Propunerea legislativă a CJ Braşov de modificare perioadei cuprinsă în ordonanţa prin care o suprafaţă de teren trecea din administrarea Institutului Cartofului şI Sfeclei de Zahăr în administrarea CJ Braşov pentru realizarea Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav a rămas în neant.

După ce la finele lunii trecute Consiliul Legislativ al Senatului aproba propunerea cu anumite observaţii, era aşteptat un aviz al Guvernului.

„Avizul este unul consultativ, dar trebuie să fie pentru a ajunge în dezbaterea Senatului”, a explicat Coman. Numai că de atunci propunerea a rămas pe loc, neajungând la Senat, de unde ar trebui să meargă, după aprobare, în Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.

Pe de altă parte, prefectul Mihai Mohaci susţine că dacă cei de la CJ Braşov ar fi fost de acord cu un nou act normativ, nu cu modificarea celui din 2009, lucrurile s-ar fi mişcat mai repede.
Advertisements
Previous Story

Un brasovean a castigat 100.000 lei la „loz in plic“, anunta Loteria Româna

Next Story

Primaria Brasov cumpara 85 de autobuze si 10 troleibuze noi