Corona Brasov a invins HCM Roman, primul pas catre bronzul Ligii Nationale

Last Updated on mai 22, 2015 Handbalistele Coronei au cîştigat cu scorul de 24-22 (11-14) în faţa celor de la HCM Roman, în primul meci al finalei mici a Ligii Naţionale de handbal feminin.

Partida a fost extrem de disputată încă din primele minute de joc, însă cu gazdele la cîrma jocului, HCM Roman avînd pînă în minutul 39 al partidei, în permanenţă două goluri avans pe tabelă. Aceasta a fost de altfel şi diferenţa înregistrată la pauză, scor 13-11 pentru gazde.

În partea a doua a meciului braşovencele au tras de ele şi au reuşit să egaleze şi să preia conducerea pe tabela de marcaj, reuşind să ţină Romanul la distanţă de două goluri pînă la fluierul final, anunta Monitorul Expres. De remarcat evoluţia foarte bună a liniei de 9 metri, dar şi jocul combinativ cu pivotul.
Pentru Corona au marcat: Zamfir 10, Apetrei 5, Pricopi 4, Brădeanu 4, Dincă 1.

La finalul partidei, antrenorul Bogdan Burcea a declarat că a fost un joc de mare luptă şi că îşi felicită echipa pentru efortul depus. “A fost un meci de mare luptă şi mare angajament, pe care fetele l-au terminat cu bine. Am avut pînă în minutul 39 un deficit de două goluri, dar în repriza secundă fetele au fost admirabile, s-au luptat fantastic şi au reuşit să preia conducerea pe tabelă. Este o victorie extrem de muncită, o victorie meritată care a fost obţinută pe un teren foarte greu, iar asta o face şi mai valoroasă. Le felicit pe fete şi sper să reuşim să ne revenim foarte bine, pentru că se simte o oboseală foarte mare la jucătoare, iar marţi să ne asigurăm locul trei în liga naţională”, a spus tehnicianul Coronei.

Previous Story

Accident Brasov: Pieton lovit de masina, pe strada Carpatilor

Next Story

Brasov: Avantgarden mai investeste 150 de milioane de euro in constructia de locuinte