Last Updated on mai 23, 2015
Drumul care va descongestiona traficul de pe Calea București se află într-un stadiu de finalizare de 30%.
Până în acest moment, pe anumite tronsoane ale noii șosele s-au executat fundaţiile de piatră spartă şi canalizările, urmând să se treacă la montarea bordurilor. Pe un tronson de 600 de metri, muncitorii au amenajat canalizarea pluvială, iar pe segmentele unde s-au finalizat fundaţiile au început lucrările de amenajare a rigolei carosabile.
„Lucrările se desfăşoară într-un ritm alert, mai ales că i-am cerut constructorului ca până la sfârşitul anului să finalizeze această lucrare. Este o lucrare importantă pentru noi, pentru că asigură legătura dintre cartierul Noua, Calea Bucureşti şi Ocolitoare, ceea ce înseamnă o degrevare a Căii Bucureşti de maşini şi o optimizare a legăturii dintre acest cartier şi celelate. Deja 30% din lucrări au fost finalizate, sperăm ca până la începutul lunii decembrie, braşovenii să poată utiliza această arteră”, a explicat astăzi, Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, citat de stiri.rttbrasov.ro
Şoseaua de 2,2 kilometri se construieşte cu fonduri europene, iar investiţia se ridică la 8,65 milioane de lei. Strada va avea două benzi, un trotuar pe o parte şi o pistă pentru biciclişti pe partea opusă.