Last Updated on mai 30, 2015
Primăria dorește să reducă din traficul aglomerat care sufocă Poiana Brașov în perioada estivală, astfel că își dorește să introducă autobuze noi care să circule la un interval de cinci minute pentru a-i determina pe turiști să vină mai mult cu transportul în comun și mai puțin cu mașina proprie.
Cum acordul cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este aproape finalizat, Primăria poartă negocieri pentru încheierea unei noi înţelegeri.
„Am propus Consiliului Local să aprobe principalele direcţii şi etape pe care le-am negociat cu BERD, urmând ca acordul propriu-zis de finanţare să fie detaliat şi să revenim în CL, probabil în următoarea lună. Apoi vom începe derularea etapelor de achiziţie, licitaţie şi tot ce înseamnă procedura respectivă pentru RAT”, a precizat ieri, George Scripcaru, primarul Municipiului Braşov, citat de rttbrasov.ro
Primarul spune că acest lot va fi un stoc-tampon de mijloace de transport în comun pentru municipiul Braşov. Deocamdată, negocierile s-au purtat pentru 80 de autobuze mari, mici şi foarte mici, însă numărul acestora ar putea scădea la 50, fapt care ar conduce la o valoare mai mică a împrumutului.