Un brasovean face o campanie umanitara pentru a ajuta un ghid din Nepal

Last Updated on aprilie 29, 2015

Tragedia din Nepal a generat numeroase campanii umanitare pe tot globul, iar una dintre ele a fost iniţiată chiar de un român, originar din Braşov. Este vorba despre Octavian Segărceanu, autorul cărţii „Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India”.

Scriitorul s-a aflat în Nepal în momentul cutremurului şi acum strânge bani pentru Lama, un ghid care locuieşte în apropierea capitalei ţării. Este chiar unul dintre personajele principale din cartea sa şi cel care l-a inspirat să scrie despre aventuri în locurile ascunse, în inima munţilor.

Câţiva români cu suflet mare au pus mână de la mână şi au adunat 2.500 de dolari până acum pentru Lama. Bărbatul are 55 de ani şi cinci copii. Cu doi dintre ei şi cu soţia locuia în casa pe care a pierdut-o în urma cutremurului.

„Prietenul nostru foarte bun, frăţiorul nostru Lama, ghidul nostru de munte şi familia lui au rămas fără adăpost, fără casă, din câte am putut să vorbim, din crâmpeie de conversaţie. Ei locuiesc în corturi, în afara clădirilor afectate sau chiar dărâmate. Proviziile sunt extrem de puţine, iar accesul în satul lor este extrem de dificil datorită alunecărilor de teren, pe de o parte, şi a prăbuşirii caselor pe drumurile altădată funcţionale”, spune Octavian Segărceanu. (sursa: digi24.ro)

„Am considerat că este bine să pornesc de la oameni concreţi pe care îi cunosc. Am vrut să văd dacă există oameni care sunt solidari cu înţelegerea lucrurilor aşa cum o am eu. Spre surpriza mea, am văzut că sunt foarte mulţi”, mai spune scriitorul.

Previous Story

Brasov: IPOTEZA SOCANTA in cazul accidentului teribil in care un BMW s-a facut praf dupa ce a intrat intr-un TIR

Next Story

Brasov: GREVA in administratie. Joi NU se lucreaza cu publicul