Premierul Victor Ponta sprijina Aeroportul Brasov, ofera bani dar nu da esentialul: terenul pe care sa se construiasca. In schimb da vina pe Primarie si Consiliul Judetean ca nu se inteleg sa faca Aeroportul

Last Updated on aprilie 16, 2015 Premierul Victor Ponta a declarat că susține construirea unui aeroport la Brașov, dar că mai întâi trebuie ca autorităţile locale să decidă dacă aeroportul va fi administrat de autorităţile locale sau de Ministerul Transporturilor, informează Mediafax.

”Sunt două lucruri care trebuie îndeplinite, pentru că susţin acest proiect. În primul rând trebuie lămurită situaţia pe plan local, dintre Consiliul Judeţean şi Primărie.

Nu vreau să mă bag eu să rezolv conflictele pe plan local. Dacă vor să-l ţină ei, dacă vor să-l dea la Ministerul Transporturilor, deci trebuie să se decidă ei spre binele Braşovului.

Al doilea lucru, trebuie să integrăm Aeroportul Braşov în strategia regională, pentru că ştiţi bine că există aeroport la Sibiu şi la Târgu Mureş şi evident va fi o competiţie între ele.

Braşovul, din punctul meu de vedere, cunoscând şi numărul populaţiei şi partea economică şi partea turistică, sigur ar putea să fie în pole position, dar după ce autorităţile locale se hotărăsc să dezvolte acest proiect. Din partea Guvernului şi a mea personală există tot spirijinul“ a spus Ponta.

Premierul a mai precizat că, în cazul în care aeroportul ar intra în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, acesta trebuie integrat în strategia regională, pentru a nu se ”canibaliza“ cu aeroporturile din Sibiu şi Târgu Mureş.

”Mă intersează doar, dacă rămâne la CJ, să fie integrat în strategia regională, pentru că dacă se canibalizează cu Sibiu şi Târgu Mureş, nu cred că asta e soluţia. Soluţia este să se poată dezvolta toate trei“, a mai spus premierul.

Întrebat dacă va susţine financiar aeroportul, premierul a spus: ”Evident cu bani, că doar nu cu strângeri de mână“.

Lucrările la etapa a treia de la Aeroportul Brasov nu vor putea demarate însă, până când nu se va clarifica problema terenului. În 2009, Consiliul Judeţean Braşov a primit 200 de hectare pentru a putea demara lucrările la acest obiectiv de investiţie, ţinând cont că pe lângă terenul necesar pentru construcţiile propriu-zise mai era nevoie şi de o zonă pentru siguranţa activităţii aeroportuare.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Claudiu Coman, a precizat că termenul dat de Guvern pentru folosirea terenului şi realizarea lucrărilor era de cinci ani, termen ce a expirat în iunie 2014, astfel că, în prezent, CJ Braşov nu mai are nici un drept asupra terenului şi nu poate să continue în nici un fel proiectul.

Advertisements
Previous Story

Ce se intampla cu medicii din Brasov? Un barbat a fost plimbat intre doua spitale pana cand a murit

Next Story

Brasov: Accident la Ceasu’ Rău provocat de o soferita de 27 de ani. A rupt 3 dispozitive de parcare si a lovit doua masini