Brasov: Elevele disparute, mirate ca intreaga tara le cauta, erau la brat cu doi tineri. Unul din ei, cu varsta de 21 de ani, si-a exprimat intentia de a o cere de nevasta pe Roxana

Last Updated on aprilie 23, 2015 Adolescentele de clasa IX-a care au fost date dispărute luni, şi care au fost cautate de poliţiştii din mai multe judeţe, au fost găsite ieri dimineaţă într-o comună din judeţul Giurgiu. Lavinia şi Roxana, colege la Liceul Hidromecanica din Braşov, au fost descoperite în jurul 10.30, în localitatea Mihăileşti.

Mirate că întreaga ţară le caută, Lavinia şi Roxana s-au prezentat la postul de Poliţie împreună cu băieţii pentru care fugiseră de acasă, domiciliaţi în judeţul Giurgiu, unul dintre ei minor.

Ba chiar, unul din ei, cu vîrsta de 21 de ani, şi-a exprimat intenţia de a o cere de nevastă pe Roxana.

Aventura celor două puştoaice s-a încheiat în acel moment, iar părinţii au venit să le ia acasă, la Braşov, anunta Monitorul Expres. Fără să dea de bănuit că pun la cale o escapadă, fetele au urcat luni în trenul de Bucureşti, în loc să se ducă la şcoală.

Din Capitală s-au dus la Giurgiu, unde erau aşteptate de cei doi băieţi, pe care îi cunoşteau de pe internet. Se pare că adolescentele au petrecut noaptea alături de noii lor prieteni şi, deocamdată, nu există indicii că ar fi fost supuse vreunor ageresiuni.

În timp ce despre Lavinia, mama ei spune că e cuminte şi nu a făcut pînă acum nicio problemă, Roxana nu este la prima fugă de acasă.

Lavinia şi Roxana au fost date dispărute la Poliţia Braşov, luni, însă părinţii nu au vrut mediatizarea cazului. Povestea a ajuns însă a doau zi publică după ce, disperată, mama Laviniei a lansat un apel disperat pe Facebook, prin care cerea ajutor celor care ar fi putut avea informaţii despre fiica ei, Lavinia Maria, care plecase luni la şcoală, dar nu ajunsese la ore şi nici la telefon nu mai răspundea.

sasasa

Aşa a aflat că fata at fi urcat într-un tren din Gara Braşov împreună cu o colegă care îi devenise recent şi bună proetenă.

Apoi, un telefon din partea unui tînăr din Covasna o anunţa pe mamă că Lavinia şi Roxana ar fi fost văzute în trenul spre Bucureşti, iar fetele vorbeau despre cel care le aştepta în Gara de Nord şi despre faptul că trebuie să-şi cumpere cartele noi pentru telefoane. Indiciile au ajutat la găsirea fetelor.

Previous Story

Brasov: Carrefour a deschis un supermarket in incinta unui complex rezidential, al saselea din oras.

Next Story

Brasov: Uzina Hidromecanica a intrat oficial in faliment