Brasov: Bicicliştii vor mai multe piste

Last Updated on aprilie 24, 2015

2800 de braşoveni şi turişti susţin iniţiativa „Bicicleşte omeneşte”. Listele cu semnături au fost depuse la Primăria Braşov de reprezentanţii Grupului de Iniţiativă „Bicicleşte omeneşte”.

Aceştia îşi doresc amenajarea unei infrastructuri rutiere corespunzătoare pentru cei care aleg să se deplaseze cu bicicleta prin oraş. Semnăturile au fost strânse după mai multe campanii stradale. „Cu ocazia Zilei Pământului am depus un număr de 2.800 de semnături în favoarea petiţiei „Bicicleşte Omeneşte”, petiţie care cere o infrastructură de piste de biciclete reală, în care să folosim bicicleta în siguranţă.

Din aceste 2.800 de semnături, 2.300 sunt ale braşovenilor iar 500 ale turiştilor”, a afirmat astăzi, Laura Istrate, coordonatorul campaniei. Pistele de biciclete existente sunt folosite zilnic de amatorii pedalatului, dar ar fi nevoie şi de altele în oraş, conform stiri.rttbrasov.ro

Susţinere regală

Printre amatorii mersului cu bicicleta se numără şi Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României, care va pedala peste 1.000 de kilometri pentru promovarea lecturii la nivel naţional. I se vor alătura cicliştii amatori din Braşov, iar toate fondurile strânse vor fi direcţionate în scop caritabil.

Turul ciclist caritabil „Cărţile copilăriei pe bicicletă” se desfăşoară în perioada 23 aprilie – 3 mai şi va traversa 13 judeţe, care vor fi parcurse în nouă zile. La Braşov, coloana de biciclişti condusă de Principele Nicolae va ajunge pe 28 aprilie, la ora 18.00. Bicicliştii braşoveni din Asociaţia „Braşovul pedalează” vor întâmpina la intrarea dinspre Ghimbav grupul condus de campionul naţional Alex Ciocan şi de Principele Nicolae. De acolo, vor pedala împreună până în Piaţa Sfatului.

Previous Story

Brasov: Strazi inchise sambata cu ocazia Maratonului

Next Story

PSD nu vrea Aeroport la Brasov: Presedintele PSD Brasov, Constantin Nita, nu a semnat legea prin care terenul sa revina aeroportului