Se cauta frumoasa Brasovului. Evenimentul este inclus în Sarbatoarea „Zilele Brasovului“.

Last Updated on martie 19, 2015

Se caută cea mai fermecătoare braşoveancă! Pentru prima dată la Braşov, pe data de 18 aprilie se va organiza un concus Miss Braşov.

Pe lîngă frumuseţea şi dimensiunile de invidiat, Miss Braşov 2015 trebuie să fie şi inteligentă, cu prezenţă de spirit, educată şi sociabilă astfel încît că poate să reprezinte cu strălucire oraşul şi în proiectele culturale, sociale sau educaţionale.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Miss Braşov, în parteneriat cu autorităţile locale braşovene şi va fi inclus în Sărbătoarea „Zilele Braşovului“.


„Dorinţa noastră este aceea de a promova nu doar frumuseţea, ci şi inteligenţa şi talentul tinerelor din Braşov. Pentru aceasta le punem la dispoziţie şi traineri specializaţi, îndrumători pentru formare profesională şi dezvoltare personală”, a explicat managerul Asociaţiei Miss Braşov, Alexandrina Grancea pentru  monitorulexpres.ro.

Cinci din cele mai cele

Concursul pentru alegerea Miss Braşov se va desfăşura pe data de 18 aprilie, începînd cu orele 17.00, pe scena mare a Teatrului „Sică Alexandrescu” Braşov, unde vor defila cele 24 de finaliste.

Juriul va fi format din personalităţi cultural-artistice ale judeţului Braşov, autorităţi locale şi sponsori. Pe lîngă alegerea celei care va purta diadema Miss Braşov, şi a tinerelor cu calităţi deosebite care vor ocupa pentru locul II şi locul III, vor mai exista două premii speciale pentru Miss Popularitate, desemnată pe baza voturilor exprimate de public, şi premiul special al presei-Miss Presă- desemnată de membrii juriului presei.

„Vrem să se ştie că nu organizăm doar o preselecţie pentru modeling, ci facem un concurs de Miss cu tinere care trebuie să reprezinte Braşovul în ţară. Să fie frumoase, dar nu doar în exterior. Se ştie că o femeie inteligentă nu este niciodată urîtă.

În plus, Miss Braşov va trebui să fie şi spirituală, să aibă abilitatea de a comunica, să fie sociabilă şi o persoană deschisă.

Candidatele fi punctate şi pentru felul în care se comportă în cantonament şi pentru atitudinea pe care o vor avea faţă de celelelate concurente“, a spus Ancuţa Avasiliţei, organizator al evenimentului.

Cîştigătoarele concursului vor fi implicate ulterior în activităţile cultural-artististice ale oraşului şi ale judeţului, în programele educative organizate în parteneriat cu alte asociaţii de profil, universităţi şi instituţii.

Cine poate candida la titlul Miss Braşov

Candidatele trebuie să aibă vîrsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani, înălţimea de minim 1,70 m şi măsuri cît mai apropiate de standardul 90-60-90. Înscrierile la concursul de frumuseţe se pot face exclusiv online pe formularul ce se regăseşte pe pagina www.facebook.com/AsociatiaMissBrasov, pînă în 30 martie.

Preselecţia în care vor fi alese cele 24 de candidate va avea loc sîmbătă, 4 aprilie, la Casa de Cultură a Studenţilor, începînd cu ora 10.00.

În urma preselecţiei, cele 24 de finaliste vor beneficia de o perioadă de pregătire pentru gala Miss Braşov. Concurentele vor trece prin probe de dimensiuni, atitudine, un test scris la limba română, un test de limba engleză şi o probă de aptitudini artistice (muzică, dans sau teatru). Evenimentul va fi prezentat de Anca Şandru şi Dan Ghiţă.

Previous Story

Brasov: Concerte Alex Velea, Smiley si What’s UP la deschiderea Mall-ului Coresi

Next Story

Brasov: Programul de vineri al TARGULUI INTERNATIONAL DE CARTE SI MUZICA – LIBRIS