Brasov: Sagunistii vor sa recucereasca NASA

Last Updated on martie 10, 2015

Prima Conferinţă Internaţională – Space Design Challenge – organizată de Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” se vrea o valorificare a experienţei NASA, pe care şaguniştii au trăit-o anul trecut, după ce au câştigat primele două locuri la concursul organizat de agenţia americană.

Sub coordonarea profesoarei de fizică Carmen Tănăsescu, 16 echipe formate din 52 de elevi şagunişti au creat machete de nave independente de Pământ, cu care se vor întrece în competiţia internaţională.

„Proiectele le-am trimis pe 1 martie iar la sfârşitul acestei luni, aşteptăm rezultatele, care sperăm să fie cu succes”, a explicat , Carmen Tănăsescu, profesor de Fizică la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” şi coordonatorul echipelor pentru rttbrasov.ro

La conferinţă vor participa elevi, părinţi, profesori dar şi invitaţi speciali din afara ţării, 18 profesori de Fizica Pământului şi Astrofizică, care vor vorbi despre dezvoltarea spaţială de-a lungul anilor şi de inovaţiile din domeniu.

„Elevii de aici sunt deştepţi, entuziaşti şi au profesori minunaţi. Standardul Liceului Şaguna este unul foarte înalt”, a precizat luni, dr. Derek Levear, fost profesor din Anglia.

Şaguniştii au mari ambiţii

Anul trecut, o echipă de opt elevi de clasa a XI-a de la Colegiul „Andrei Şaguna” a câştigat concursul cu proiectul unui oraş spaţial cu denumirea „Renaşterea II”.

Pe locul II s-a clasat tot un elev şagunist din clasa a VI-a, Răzvan Boie, cu proiectul „Zmeul lui Dumnezeu”, o machetă a unui oraş în spaţiu. Anul acesta va participa din nou, cu „Heavensbound”.

„Este aceeaşi idee de navă independentă complet de Pământ, în care salvăm toţi oamenii. De data aceasta are 14 districte, legate între ele de o celulă centrală unde aterizează alte nave şi probe care colectează resurse de pe alte planete, dar şi patru celule de control care vor stabili care va fi traiectoria navei”, a explicat Răzvan Boie, elev în clasa a VII-a, la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”.

Previous Story

Amintiri din Brasov: Muresenilor, anii ’40

Next Story

Cascada Tamina, cea mai spectaculoasa din Brasov, in reabilitare: vor fi poduri suspendate pentru ca turistii sa treaca pe deasupra ei