Last Updated on februarie 5, 2015
Două etape din competiţia fetelor se vor organiza sîmbătă şi duminică pe Valea Cărbunării. Vor participa cele mai bune sportive din lume.
Spectatorii vor avea ocazia să o urmărească sărind şi pe reprezentanta Germaniei, Carina Vogt, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, Rusia, dar şi Sara Takanashi şi Daniela Iraschko-Stolz. Cele trei ocupă podiumul mondial al acestui sezon. România va fi reprezentată în această competiţie de Dana Haralambie şi de Bianca Ştefănuţă. La eveniment participă 39 de sportive din 12 ţări
Intrarea publicului la ambele etape de Cupă Mondială este liberă. Antrenamentele oficiale vor începe la ora 12.00, iar competiţia propriu-zisă la 13.30. Sportivele se vor duela în două manşe, în runda finală urmând să ajungă cele mai bune 30 din prima rundă.
2015 este al doilea an consecutiv când, la Centrul Sportiv de la Râşnov, sunt organizate etape din cadrul Cupei Mondiale Feminine. Cele două competiţii se vor desfăşura pe cea mai mare trambulină din Valea Cărbunării, omologată de FIS, cu o dimensiune de 100 metri.
În prezent, cea mai bună săritură de pe această trambulină la proba de feminin este de 100,5 metri şi a fost realizată anul trecut de japoneza Sara Takanaki, câştigătoarea Cupei Mondiale în 2014. (sursa: adevarul.ro)
„Ca urmare a succesului de anul trecut, FIS a propus organizarea a două noi etape de Cupa Mondială şi în 2015, la Râşnov. Suntem deosebit de onoraţi că România va găzdui din nou primele 30 de săritoare cu schiurile din lume, printre care se va număra şi sportiva noastră, Daniela Haralambie.”, a declarat Adrian Veştea, Primarul oraşului Râşnov.