Rasnovul a gasit alt constructor pentru Centrul istoric

Last Updated on ianuarie 19, 2015

Primăria Rîşnov a stabilit un nou cîştigător pentru marele proiect care va transforma centrul oraşului într-un pietonal. Este cea de-a doua licitaţie pentru contractul de la Rîşnov. Anul trecut, lucrările au fost cîştigate de firma spaniolă Emzplan, care nu a reuşit însă să îşi respecte angajamentele, aşa că înţelegerea a fost reziliată. Noul constructor pentru proiectul Centrului istoric de la Rîşnov este Bilfinger Baugesellschaft, firma austriacă avînd la dispoziţie maxim 11 luni pentru a finaliza lucrările.

ww

„Am semnat contractul de execuţie, iar în scurt timp utilajele vor ajunge la Rîşnov şi vor începe deja lucrările“, a declarat primarul oraşului, Adrian Veştea, citat de monitorulexpres.ro

O firmă austriacă şi una din Braşov vor reface centrul Rîşnovului

Noua licitaţie a fost cîştigată de firma Bilfinger Baugesellschaft mbH din Austria, care a depus o ofertă de 15,57 milioane de lei, cu TVA inclus. Această ofertă a fost depusă în asociere cu SC Scorillo Intercom SRL Braşov.

„Avînd în vedere că vorbim despre o investiţie ce beneficiază de finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, proiectul trebuie încheiat pînă în 31 decembrie 2015, inclusiv cu toate decontările“, a precizat primarul oraşului Rîşnov, Adrian Veştea.

Proiect cu fonduri europene

Proiectul de reamenajare a centrului oraşului Rîşnov presupune amenajarea Pieţei Unirii ca zonă pietonală şi construirea unui pasaj subteran, cu o parcare subterană pe un nivel. Tunelul rutier va avea o lungime de 316 metri şi va străbate centrul Rîşnovului, transferînd astfel în subteran traficul auto din zona istorică. De asemenea, pentru Piaţa Unirii proiectul prevede refacerea pavajului, amplasarea de mobilier urban, amenajarea unor spaţii verzi şi refacerea iluminatului public. În cadrul aceleiaşi investiţii va fi reabilitată şi modernizată infrastructura rutieră pe străzile adiacente Pieţei Unirii (strada Republicii, şi parţial strada Izvorului), va fi reabilitată şi modernizată şi infrastructura de alimentare cu apă şi infractructura de canalizare în zona centrală a oraşului. Întreg proiectul a fost estimat la aproape 14 milioane de euro fără TVA. Pînă la această dată, primăria Rîşnov a pregătit terenul, făcînd din fonduri proprii lucrările de îngropare a reţelelor de cabluri tehnico-utilitare.

Previous Story

(Video) Brasovul in anul 1996

Next Story

(Video) Zbor deasupra Aeroportului Brasov cu aeronava Cessna 172 M