Amintiri din Brasov: Piata Sfatului, anii ’80

Last Updated on ianuarie 16, 2015

Stiai ca … Lacea, Constantin (1875— 1950), lingvist, filolog şi lexicograf, s-a nascut în Braşov?

A urmat liceul românesc din localitate, avînd între profesori pe Andrei Bîrseanu, Valeriu Branişte şi Vasile Goldis, care îşi dobîndiseră un prestigiu unanim recunoscut în viaţa cul­turală românească din Transilvania.

Din 1893 urmează Facultatea de litere a Universităţii din Budapesta, specialităţile franceză şi germană, continuîndu-şi studiile la München şi Leipzig, unde, în anul 1898, îşi trece doctoratul, la Gustav Weigand.

După 1901 a fost profesor de germană, franceză şi română la liceul româ­nesc şi la şcoala comercială superioară din Braşov.

In octombrie 1918, la Paris, face parte din Consiliul naţional al României întregite, constituit în capitala Franţei. Intre anii 1919—1921 a fost profesor de limba fran­ceză şi germană la Liceul „Gheorghe Bariţiu” din Cluj, iar în 1921 a tre­cut la Academia de înalte studii comerciale şi industriale din acelaşi oraş.

Colaborator apropiat al lui Sextil Puşcariu, a fost unul dintre fondatorii Muzeului limbii române din Cluj şi cel mai vechi colaborator al Dicţionarului. A întocmit manuale şcolare şi a publicat diferite studii în : Dacoromania, Die Karpathen, Gazeta Transilvaniei şi Ţara Bîrsei. Alte lucrări : Contribuţie la istoria junilor braşoveni, 1929 ; Braşovul între anii 1871 şi 1878, 1943 ; Contribuţii la cunoaşterea trecutului şi educaţiei vechi­lor negustori şi meseriaşi braşoveni, Braşov, 1943. A fost membru onorific al Academiei Române.

015_001

Previous Story

Castelul Bran se promoveaza la Targul de Turism de la Stuttgart

Next Story

(Video) Brasovul in anul 1996