Un sejur de 3 nopti la hotel in Poiana Brasov costa 566 de lei de Craciun. De Revelion, tarifele sunt duble
Personalizați preferințele de consimțământ

Folosim cookie-uri pentru a vă ajuta să navigați eficient și să îndepliniți anumite funcții. Veți găsi mai jos informații detaliate despre toate modulele cookie din fiecare categorie de consimțământ. Cookie-urile care sunt clasificate ca „Necesare” sunt stocate în browser-ul dumneavoastră, deoarece sunt esențiale pentru activarea funcționalităților de bază ale site-ului. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm modul în care utilizați acest site web, să vă stocăm preferințele și să vă oferim conținutul și reclamele relevante pentru dvs. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră prealabil. Puteți alege să activați sau să dezactivați unele sau toate aceste cookie-uri, dar dezactivarea unora dintre ele vă poate afecta experiența de navigare.

Mereu activ

Necessary cookies are required to enable the basic features of this site, such as providing secure log-in or adjusting your consent preferences. These cookies do not store any personally identifiable data.

Nu există cookie-uri de afișat.

Functional cookies help perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collecting feedback, and other third-party features.

Nu există cookie-uri de afișat.

Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics such as the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.

Nu există cookie-uri de afișat.

Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.

Nu există cookie-uri de afișat.

Advertisement cookies are used to provide visitors with customized advertisements based on the pages you visited previously and to analyze the effectiveness of the ad campaigns.

Nu există cookie-uri de afișat.

Un sejur de 3 nopti la hotel in Poiana Brasov costa 566 de lei de Craciun. De Revelion, tarifele sunt duble

Last Updated on decembrie 14, 2014

La Predeal, ofertele de cazare pentru Crăciun variază între 40 şi 155 de lei pe noapte, iar multe pensiuni au doar oferte pentru închirierea întregii vile. La Poiana Braşov, preţurile sunt mult mai mari, un sejur de trei-patru zile pornind de la 450-500 de lei. De Revelion, tarifele sunt duble, anunta Mediafax.

css

Cei care preferă o alternativă mai ieftină pot opta pentru închirierea unei pensiuni. De exemplu, la o pensiune de două margarete din localitatea Săcele, la 12 kilometri de Braşov, oferta pentru Crăciun este de 50 de lei de persoană pe noapte, fără masă inclusă, însă cu bucătărie complet utilată. Pentru Revelion, pensiunea a fost rezervată în totalitate.

În municipiul Braşov, proprietarul unei pensiuni din centrul istoric al oraşului oferă spre închiriere de Crăciun întreaga unitate de cazare, care are şase camere, la preţul de 1.000 de lei pe zi. Pentru Revelion, unitatea se închiriază integral pentru patru nopţi, la preţul de 6.440 de lei.

Tot în Braşov, în special pentru tineri, există şi posibilitatea cazării la un hostel în centrul istoric. Pentru Crăciun, preţurile sunt curpinse între 45 şi 54 de lei pe noapte de persoană, fără masă, în funcţie de numărul de locuri în cameră.

În schimb, la hotelurile de trei stele din Braşov preţurile pornesc de la 60 de lei de persoană pe noapte, iar la un hotel de patru stele tot din Braşov preţul pentru minivacanţa de Revelion este de 200 de lei de persoană pe noapte sau 578 de lei de persoană pentru trei nopţi.

În Poiana Braşov, preţurile sunt semnificativ mai mari.

Astfel, la o pensiune de trei margarete un sejur de patru nopţi pentru vacanţa de Crăciun costă 788 de lei de persoană, fiind incluse cina festivă, de la care nu vor lipsi colindătorii, cadouri de la Moş Crăciun pentru copii, mic dejun şi prânz tradiţional în ziua de Crăciun, dar şi 50% reducere la plimbări cu sania trasă de cai în Poiana Mică şi distracţie în zăpadă cu vin fiert, ţuică fiartă şi ”pomana porcului“ la ceaun. Pentru perioada de Revelion, pensiunea a fost închiriată în întregime.

Un hotel de trei stele tot din Poiana Braşov oferă o vacanţă de Crăciun la preţul de 560 de lei de persoană pentru trei nopţi, iar pentru Revelion preţul se dublează, ajungând la 1.200 de lei de persoană, fiind inclusă cina festivă de Revelion şi cina tradiţională de 1 ianuarie.

La un hotel de patru stele din staţiune, la preţul de 250-300 de euro pentru cinci nopţi de cazare pentru o persoană în perioada Crăciunului, turiştii au incluse în preţ cazarea, micul dejun şi cina festivă de Crăciun, dar şi spectacole pentru copii, divertisment şi recitaluri de muzică uşoară şi populară în fiecare seară. Copiii vor avea parte şi de vizita lui Moş Crăciun în seara de Ajun. Acelaşi hotel oferă un pachet de Revelion la preţuri cuprinse între 900 şi 1.500 de euro pentru şase nopţi de cazare pentru o persoană, cu demipensiune şi cină festivă de Revelion, la care se adaugă diverse programe de divertisment pentru copii şi adulţi, acces la piscină şi saună.

La Predeal, ofertele de cazare pentru Crăciun variază între 40 şi 155 de lei pe noapte pe cameră, sejurul minim fiind de cinci nopţi, iar pentru Revelion preţul este cuprins între 350 şi 500 de lei pe noapte pentru o cameră, fără alte facilităţi incluse.

La o pensiune de patru stele, pachetul de Crăciun care cuprinde patru nopţi de cazare costă 564 de lei de persoană, cu cină tradiţională şi tăierea şi pregătirea porcului în ajunul Crăciunului, cu ţuică şi vin fiert, şorici şi pomana porcului cu mămăliguţă. La aceeaşi pensiune, pentru Revelion, un sejur de minim trei nopţi ajunge la 1.170 de lei de persoană, fiind incluse cina festivă, micul dejun şi petrecerea cu artificii în noaptea dintre ani.

Previous Story

Video Brasov: Locul pitoresc din Romania care nu a fost inca descoperit de turisti. Vama Buzaului

Next Story

Amintiri din Brasov: Cartierul Tractorul, anii ’70