Brasov: Gradina Zoologica, „confundata” cu azilul pentru animale

Last Updated on decembrie 9, 2014

Tot mai mulţi braşoveni care nu îşi mai pot întreţine animalele de companie vor să le doneze parcului zoologic, astfel că grădina este asaltată de astfel de cereri pentru găzduirea unor iepuri, hamsteri, reptile, dar chiar şi şoimi, potrivit bzb.ro

Odată cu redeschiderea Zoo Braşov la porţile grădinii nu au venit doar vizitatori, ci şi persoane care au vrut să facă câte o… donaţie.

Viceprimarul Adrian Atomei a precizat că fenomenul donaţiilor de animale sau păsări de companie a luat o tot mai mare amploare, fiindcă tot mai des vin la porţile grădinii persoane care au papagali, iepuri, hamsteri, reptile, cobai sau chiar şi şoimi şi care nu le mai pot întreţine şi speră că astfel le vor găsi acestora un loc sigur de găzduire.

gfgf

„Facem un apel către potenţialii donatori de animale către Grădina Zoologică din Braşov să nu mai asalteze instituţia, pentru că aceasta nu este azil de animale. Noi nu putem lua toate aceste vietăţi, pentru că, în primul rând, ca să accepţi o donaţie, trebuie să ai dotările necesare pentru a le ţine în carantină şi să le ţii sub supraveghere medicală. Noi avem un singur medic veterinar şi nu avem capacitatea de a primi foarte multe donaţii. S-au făcut eforturi, s-au primit papagali, un iepure, care sunt ţinuţi sub observaţie. Nu poţi să introduci în circuitul Grădinii Zoologice animale fără să le ţii în carantină, pentru a nu îmbolnăvi celelalte animale. Zoo nu e un azil de animale pentru cei care nu le mai pot întreţine”, a explicat Adrian Atomei.

Previous Story

Amintiri din Brasov: Parcul Central, anii ’40?

Next Story

Video Brasov: Ninge/ a nins cu fulgi mari :)