Brasov: Incepe Festivalul de Dramaturgie Contemporana. Vezi aici programul

Last Updated on noiembrie 22, 2014

Cea de-a 25-a ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, se va desfăşura în perioada 24-30 noiembrie la Teatrul „Sică Alexandrescu”, după un an de pază, din cauza lucrărilor de modernizare la Sala Mare, la festival urmînd să fie prezentate zece spectacole, dar şi lansări de carte.

teatru-bv
Lucrările de modernizare a Sălii Mari, care au început în 2013, au fost finalizate în vara acestui an, prin urmare anul trecut nu a mai fost posibilă organizarea festivalului.

La ediţia din acest an vor fi prezentate zece spectacole de la teatrele din Braşov, Iaşi, Bucureşti şi Cluj-Napoca, precum şi trei lansări de carte.
Printre actorii care vor urca pe scena de la Braşov se numără Marcel Iureş, George Mihăiţă,Florin Piersic jr., Monica Davidescu, Demi Muraru sau Vlad Zamfirescu.

Directorul Teatrului „Sică Alexandrescu” Braşov, Claudiu Goga, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în prezent mai sînt bilete la doar trei dintre spectacole, restul urmînd să se joace cu casa închisă.

„La trei spectacole mai sînt bilete, nu foarte multe, dar sperăm ca şi la acestea să fie sala plină şi să se joace cu casa închisă“, a spus Goga.
O noutate la această ediţie este faptul că majoritatea spectacolelor sînt comedii.

„N-a fost o ţintă anume, aşa a fost să fie, dar cred că faptul că avem mai multe comedii va fi spre bucuria publicului iubitor de teatru“, a precizat directorul teatrului braşovean.

Ediţia din acest an este mai scurtă cu trei zile, şi anume şapte zile, faţă de ediţiile precedente, motivul fiind timpul foarte scurt pentru organizarea acestuia, bugetul şi faptul că nu se ştia dacă vor fi finalizate lucrările de renovare şi modernizare a Sălii Mari.
Bugetul total al festivalului a fost de aproximativ 300.000 lei, din care contribuţia Primăriei Braşov a fost de 180.000 lei, iar restul au fost obţinuţi prin sponsorizări şi vînzări de bilete.

Festivalul va fi deschis, pe 24 noiembrie, del a ora 19.00, de Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi cu piesa „Acasă, în miezul verii”, de Tracz Letts, în regia lui Claudiu Goga (actori: Mihaela Arsenescu Weber, doina Deleanu, Haruna Condurache).

Festivalul va fi încheiat, pe 30 noiembrie, cu piesa actorilor Teatrului Naţional Cluj-Napoca „Sînziana şi Pepelea” de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija (actori Anca Hanu, Angelica Nicoară, Miriam Cuibus), pe versurile şi muzica Adei Milea şi Ancăi Hanu.

Tot pe 30 noiembrie va avea loc şi gala festivalului, unde vor fi oferite premiile festivalului. Marele Premiu, premiul pentru regie, scenografie, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă şi premiul special al juriului. (sursa: monitorulexpres.ro)

Juriul festivalului va fi format din Radu-Alexandru Nica – regizor, Maria Zărnescu – critic de teatru şi Adrian Titieni – actor.

Luni, 24 noiembrie

19.00 / Sala Mare / Deschiderea Festivalului

Acasă, în miezul veriide Tracz Letts, regia Claudiu Goga

(Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi)

durata: 3h (cu pauză)

Marţi, 25 noiembrie

19.00/Sala Mare / Un pic prea intim de Rajiv Joseph, regia Cristi Juncu*

(Teatrul „Nottara”, Bucureşti)

durata: 2h15’ (cu pauză)

Miercuri, 26 noiembrie

ora 19.00 / Sala Mare / Bîrfe, zvonuri şi minciunide Neil Simon, regia Ion Caramitru

(Teatrul Naţional Bucureşti)

durata: 2h30’ (cu pauză)

Joi, 27 noiembrie

17.00/ Sala Studio / American Buffalo deDavid Mamet, regia Vlad Massaci

(Teatrul „Sică Alexandrescu”, Braşov)

durata: 1h40’ (fără pauză)

20.00/ Sala Mare / Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule? de Cătălin

Ştefănescu, adaptare după romanul Moromeţii de Marin Preda, regia Alexandru Dabija

(Teatrul ACT, Bucureşti)

durata: 1h15’ (fără pauză)

Vineri, 28noiembrie

17.00/ Sala Studio / Olenkade Vasili Sigarev, regia Sînziana Stoican

(Teatrul „Sică Alexandrescu”, Braşov)

durata:1h30’ (fără pauză)

20.00/ Sala Mare / Acasă la tatade Mimi Brǎnescu, regia Vlad Massaci

(Teatrul de Comedie, Bucureşti)

durata:2h (fără pauză)

Sîmbătă, 29noiembrie

17.00/ Sala Studio / Povestiri alesede Donald Margulies,

regia Vlad Zamfirescu

(Teatrul „Sică Alexandrescu”, Braşov)

durata:1h45’ (fără pauză)

20.00 / Sala Mare / Tom şi Jerry de Rick Cleveland, regia Florin Piersic jr.

(Teatrul Tineretului Metropolis)

durata:2h (fără pauză)

Duminica, 30 noiembrie

19.00 / Sala Mare / Festivitatea de Premiere

Sînziana şi Pepelea de Vasile Alecsandri,

regia Alexandru Dabija

(Teatrul Naţional Cluj-Napoca)

durata: 2h20’ (cu pauză) / Spectacol de Gală

Previous Story

Video Brasov: Primaria a inceput impodobirea orasului pentru sarbatorile de iarna. Vezi aici un video de anul trecut cu strada Republicii

Next Story

Paula Seling canta astazi la Opera Brasov